Salut București | Fragilitatea ‘Visului American

Ca orice alt set de idealuri construit pe trăsăturile morale ale unei colectivităţi, “The American Dream”, etosul naţional al Statelor Unite, este supus în permanenţă eroziunii iar ghilimelele devin din ce în ce mai justificate odată cu trecerea timpului şi creşterea vulnerabilităţii comunităţilor şi indivizilor la presiunile mediilor în care evoluează.

Este menirea artiştilor neînregimentaţi în industria producătoare de vise americane cu caracter pur escapist să atragă atenţia asupra a cât de fragile şi de utopice pot deveni ţelurile colective pe măsură ce sunt private de fondul aspiraţional şi rămân tributare anarhicelor (re)acţiuni individuale. În realitatea independenţilor americani supereroii fictivi nu îşi au locul fiindcă aceasta e populată de antieroi în carne şi oase care încep să realizeze că evadarea în “vise” nu le atenuează fricile cotidiene şi nu le rezolvă crizele personale care îi pot marca pe viaţă.

Asamblând zilele acestea (12-18 aprilie) puzzle-ul cinematografic propus de American Independent Film Festival, ca spectator, vei conştientiza că pentru a-ţi mentine bruma de obiectivitate nu trebuie să priveşti spre America ca la un tărâm visat de ‘Poor Richard’ al lui Benjamin Franklin ci la o Americă a fraţilor Sisters din filmul lui Audiard în care... “it usually ends badly.”. Asta-i viaţa reală.

În rama unui periplu incitant coagulat din varii perspective caleidoscopice, AIFF ne transportă elocvent într-o Americă demitizată, din cea Wild West-ului de secol 19 (“The Sisters Bothers”) în epoca post-WWII (“The Mountain”), apoi spre anii ‘60 (“Wildlife”, “The Intruder”), ‘70 (“Wanda”),  ‘80 (“The Old Man & the Gun”) şi ‘90 (“Mid90s”), pentru a ajunge destructurat în contemporaneitate (“Vox Lux”, “Diane”). Căci dincolo de marele ecran, nu există o Americă a independenţilor “paralelă” cu cea a confecţionerilor de blockbustere ci este una şi aceeaşi, iar AIFF ne reaminteşte sintetic şi limpede că trebuie să privim în profunzime natura visceral/emoţională a individualităţilor pentru a dimensiona corect fisurile “American Dream”-ului colectiv.

P.S:

AIFF donează toate încasările din bilete către Casa Share, pentru susţinerea copiilor ce provin din familii care trăiesc la limita subzistenţei. Jos pălăria!