Cartea lunii: “Disconfort residence” de arh. Radu Negoiță

Generația de astăzi este o generație fără casă. Generația de astăzi este o generație cu multe credite la bănci, dintre care, majoritatea - pe 30 de ani. 30 de ani legați de un contract prin care te obligi să plătești băncii pentru un minim confort al familiei tale. Dacă treci de 25 de ani, cu siguuranță treci și prin experiența unui credit prima casă. Ceea ce credeai că știi, de fapt, este doar o foarte mică parte din tot ceea ce ar trebui să știi, atunci când te apuci să cumperi o casă. Vorba vine s-o cumperi - mai bine spus, s-o împrumuți.

Trebuia să apară o carte sinceră și în zona imobiliarelor. Și a apărut. Ba mai mult decât atât, este scrisă de un arhitect. Disconfort residence este un volum plin de destăinuiri  ale unui arhitect, care își dă seama că trăiește într-o țară în care orice sistem imobiliar vei crea, acesta va funcționa, fie ca este sau nu viabil. Sistemele din zona imobiliarelor, se reduc, de cele mai multe ori, la profit. Confort și respect pentru cel care cumpără casa? Poate, dar cu mari sacrificii. Se întâmplă povești incredibile în condiții de care celor mai mulți dintre dezvoltatori nu le pasă, iar cei mai mulți dintre arhitecți le trec cu vederea.

Împrumutăm case fără garanții umane de minim confort?

Autorul cărții ne explică, prin exemple concrete, faptul că cercul vicios poate fi cumva străbătut și învins dacă ești cât de cât pregătit cu informații, atunci când un agent imobiliar te ia de mână și te duce să-ți prezinte așa-zisele bijuterii de case și apartamente. Toate secretele și neregulile din domeniu nu-s chiar la îndemâna oricui, de vreme ce, adesea, în schimbul unui contract pe 30 de ani primești doar o schiță și niște poze foarte atrăgătoare cu viitoarea ta casă. Marketing ochios, agenți pricepuți la a manipula și dezvoltatori care promit - cam așa arată atmosfera unei negocieri pentru a te face om la casa ta.

Cartea arhitectului Radu Negoiță a ajutat mulți oameni în a se opri sau în a lua în considerare altfel detaliile unei astfel de probleme. Ți se ia un văl de pe ochi și parcă ajungi să prețuiești blocurile vechi, în care ai stat și unde mai mergi și acum în vizită la părinți și bunici. Dar totuși, vii dintr-un complex rezidențial în care investești mulți ani din viață și destule părți din salariul tău.

Caută cartea, apărută la editura Publica, care te va costa sub 40 de lei. E o nimica toată, pe lângă rata aia de peste o mie de lei pe lună, timp de 30 de ani? Măcar să ai un confort, ce spui?

Disconfort residence, de arh. Radu Negoiță (www.publica.ro)