Se apropie cea de-a 10-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc, care pregătește și anul acesta surprize pentru publicul cinefil din Iași. Până atunci, la cea de-a 9-a ediție am realizat un interviu cu regizorul Daniel Sandu. Din interviu puteți afla de ce un elev la teologie a ales calea regiei și despre felul în care experiențele din liceu s-au transformat în material pentru filmul Un pas în urma serafimilor.
Care este cea mai dragă amintire pe care o aveți din timpul seminarului și nu apare în film?
Una dintre ele, care îmi vine în minte este din iarna lui 1996, când corul seminarului era invitat într-un turneu prin Germania, Franța și Belgia. Am mers într-un autocar cu 30 dintre membrii corului, printre care și eu. Visul nostru era să ajungem la Turnul Eiffel. Când mai aveam cam 100 de kilometri până să ajungem, ne-a spus șoferul că se va strica motorul și că dacă se întâmplă asta pe teritoriul Franței nu avem asigurare și că cel mai indicat ar fi să facem stânga împrejur și să mergem până reușim să trecem granița și eventual să se strice pe teritoriul Germaniei, unde Crucea Roșie Germană te ajută, chiar dacă nu ai asigurare. Noi fiind copii am protestat că părinții noștri au plătit să mergem în excursie până la Paris, șoferului oricum nu i-a păsat, s-a întors și am mai mers cam 600 de kilometri, până am trecut granița și la câțiva kilometri după aceea a explodat motorul pe autostradă Am stat opt ore în autocarul acela, în frig, până a venit Crucea Roșie și ne-a salvat pe toți. După aceea am mai petrecut două zile în Germania, timp în care părinții noștri nu știau absolut nimic de noi.
„Sunt noros că am găsit ceea ce îmi place să fac și aceea avea legătură cu vizionarea de filme”
Ați fost elev al seminarului din Roman, însă nu ați continuat în acest domeniu. În filmul Un pas în urma serafimilor, personajul principal se confruntă cu o relație complicată cu dirigintele. Într-un interviu recent ați spus că nu relația cu dirigintele dumneavoastră v-a făcut să renunțați la preoție. Atunci ce?
În principiu, conștient fiind că am doar o viață de trăit, o singură șansă și ar fi fost păcat să nu încerc să fac ceva ce m-ar face fericit. Mi s-a părut că misiunea preoțească, așa cum îmi imaginez eu că ar trebui să fie, e ceva ce nu aș fi putut face. Nu m-am simțit suficient pregătit să-mi dedic restul vieții unei astfel de misiuni. Pentru a fi preot într-o biserică trebuie să te supui unui sistem ierarhic, iar eu am o problemă, mai ales în momentul în care superiorul respectiv nu-mi câștigă încrederea. Mi-am spus că nu aș vrea să ajung într-o bună zi să dau socoteală unor persoane pe care nu le respect și pe care nu le admir. Sunt noros că am găsit ceea ce îmi place să fac și aceea avea legătură cu vizionarea de filme. De altfel, meseria ideală pentru mine ar fi cea de spectator, dar în același timp îmi și plăcea să mă joc cu camera, cu culorile .
Vă plăceau lucrurile acestea înainte să vă înscrieți la seminar sau ați descoperit această pasiune abia după terminarea liceului?
Cred că și înainte. Am avut norocul că pe vremea lui Ceaușescu tatăl meu era fotograf și reușise să facă rost de o cameră video. Pe vremea aia erau camere VHS și era fantastic să ai un echipament în mână și să ai un mic monitor, iar tu să filmezi. S-a dovedit a fi una din pasiunile mele și ce poate fi mai plăcut decât să lucrezi în domeniul care îți face plăcere și care te pasionează.
S-a vehiculat de foarte multe ori ideea că filmul Un pas în urma serafimilor ar fi un atac la adresa Bisericii Ortodoxe Române. De ce credeți că le este greu oamenilor să accepte astfel de adevăruri de care suntem înconjurați?
Mie mi se pare firesc ca oamenii să aibă păreri diferite, de fapt mi se pare nefiresc, atunci când oamenii au aceeași părere. Una din explicațiile mele este că media în care trăim și coeficientul de inteligență al oamenilor care ne înconjoară sunt foarte scăzute. Trăim într-o societate cu mentalitate de victimă, complice la abuzul care i se face, adică, da, avem politicienii pe care îi avem, pentru că noi i-am votat. Tot așa se întâmplă și cu preoții și cu militarii, adică nu ține doar de politică, ține de cetățean pentru că nu e capabil să discearnă între ce e corect și ce e incorect. Până la urmă, cred că ține de educație. Foarte multă lume este prost educată și se mulțumește cu ce e la suprafață, nu fac eforturi să schimbe ceva și atunci ăsta e mediul nostru actual.
„După aceea intrând când acel sistem, care are câteva erori, m-am concentrat pe acel moment al adolescenței când un tânăr de bună credință intră acolo și este în acea perioadă când își formează personalitatea”
Atât din film, cât și din interviurile acordate anterior se înțelege că nu prea v-ați dorit să deveniți preot. Atunci de ce ați dat da seminar?
Îmi doream să fac ceva spectaculos. Eram un puști de 14 ani care trebuia să aleagă un liceu, dar care știa că nu voia să facă ceva tipic. Aș și făcut o altă școală, după acești opt ani de școală generală. Iar acea școală specială, mie mi s-a părut mai deosebită, pentru că te pregătea pentru altceva, pentru o misiune, care atunci mi s-a părut că mi s-ar potrivi. M-am dus acolo cu drag, conștient fiind că voi deveni preot și chiar îmi imaginam că ar fi foarte frumos să pot ajuta oamenii. După aceea intrând când acel sistem, care are câteva erori, m-am concentrat pe acel moment al adolescenței când un tânăr de bună credință intră acolo și este în acea perioadă când își formează personalitatea, iar dacă mediul respectiv nu este gândit bine, riscă să-i afecteze valorile, iar după aceea el va deveni un alt tip de om indiferent că va fi preot, doctor sau regizor. Dacă îi frângi valorile, încrederea, respectul, politețea, toate treburile astea rămân undeva.
Ce v-a deranjat la cadrele didactice sau la felul în care se preda atunci?
Mulți dintre preoții profesori nu aveau pedagogie, ei știau materiile pe care trebuiau să le predea, dar nu știau cum să o facă. Ei nu aveau răbdare și capacitatea să administreze grupuri mari de tineri, care de altfel, erau tineri isteți. Directorul din acea vreme a încropit o cancelarie din preoți profesori, pe criteriu prieteniei. Nu așa se face o cancelarie, mai ales la un liceu cu prestigiul. Eu mă așteptam ca odată intrat acolo să am acces la educație din partea unora din cei mai sclipitori oameni, dar nu a fost așa.
Dacă ați avea ocazia să fiți dirigintele unei clase de seminar, ce sfat le-ați da elevilor la sfârșitul zilei?
Să vadă minim un film o dată la două zile. Orice film la alegere.
Realizat de Andreea Ciobanu
