Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 22/04/2019
Arhiva Zile si Nopti

Interviu | Radu Constantinescu, IndiVan

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Interviu | Radu Constantinescu, IndiVan Share Interviu | Radu Constantinescu, IndiVan


Notați în calendar: între 9 și 12 mai, Street Food Festival revine la Cluj! Cel mai delicios eveniment din oraș ne scoate iar din casă și ne duce pe Aleea Stadionului să degustăm cele mai bune mâncăruri stradale din toate colțurile lumii.

Și unul dintre acele colțuri este chiar India, a cărei bucătării poate fi cunoscută și mai bine cu ajutorul IndiVan, primul (și singurul) foodtruck cu delicii indiene de la noi. Și pentru că ni s-a părut interesantă treaba asta cu „primul (și singurul) foodtruck cu delicii indiene de la noi”, am zis că trebuie musai să-i provocăm la o discuție și să aflăm povestea lor. Așa l-am cunoscut pe Radu, unul dintre cei doi membri fondatori IndiVan, care ne-a spus cam tot ce trebuie știut despre foodtruck, lumea asta a gastronomiei pe roți și cât de mult i-a ajutat prezența la Street Food Festival.

Interviu | Radu Constantinescu, IndiVan

1. Cum începe povestea IndiVan?

Povestea începe la finalul lui 2017. Înainte de a o începe, lucram într-o companie de coaching executiv, de vreo 3 ani și ceva. A început o perioadă tulbure în viața mea și m-am regăsit în mijlocul unei crize existențiale. După un proces de explorare personală, mi-am găsit echilibrul în bucătărie, așa că nu a mai durat mult până am decis că vreau să trăiesc din a găti. Plăcerea de a găti nu a apărut pur și simplu, dintr-o dată. Eu am fost dintotdeauna cel care făcea grătarul, sau cel care pregătea gustările pentru adunările cu prietenii. Petreceam destul de mult timp în bucătăria mea, gătind pentru mine și iubita mea, de cel puțin 3-4 ori pe săptămână. Am avut norocul de a avea un prieten bucătar șef, care avea deja un foodtruck, așa că l-am convins să mă ia în „ucenicie”. Două luni mai târziu, m-am asociat cu Dan, cealaltă jumătate a afacerii, și am construit de la zero ceea ce este astăzi IndiVan. A durat vreo 6 luni și câteva mii de euro până la primul nostru eveniment, care a avut loc în Cluj, pe data de 3 mai 2018.

2. Pe la noi, când zici „foodtruck” cel mai probabil te gândești la burgeri, nu la mâncare indiană (cel puțin la asta se așteaptă publicul să deguste). De ce s-a mers, totuși, pe bucătăria indiană?

Sunt două motive mari și late. În primul rând, mie personal îmi place foarte mult mâncarea indiană. Până la IndiVan, atunci când aveam ceva de sărbătorit sau voiam să mă bucur de o mâncare fină, mergeam la un restaurant indian de aici din București. În al doilea rand, era și oportunitatea faptului ca încă nu făcea nimeni mâncare indiană pe stradă, sau dintr-un foodtruck. Eu am văzut acest lucru ca pe un gol, într-o piață care era într-o creștere accelerată. Încă suntem singurii care fac asta. Trebuie să spun și că mă identific cu bucătăria aceasta și cu stilul de a găti specific ei. Ca și în viata mea, un curry are foarte multe ingrediente, pe care trebuie să le adaug în ordinea potrivită și să le gătesc la foc încet, pentru a ieși bine. Dacă mă grăbesc sau caut scurtături (în cazul curry-ului, premixuri sau potențiatori de gust) nu iese ceea ce trebuie. 

3. Cum s-ar descrie gustul IndiVan?

Complex, diferit, profund, surprinzător și bogat. Folosesc doar condimente de calitate, și de aici vin cele menționate mai sus. Apoi, ca să faci un curry indian bun, trebuie să îl gătești încet, la temperatură mică, iar asta permite ingredientelor și condimentelor să dea tot ce au ele mai bun.

În toate preparatele noastre se găsesc cel puțin 5 condimente întregi sau sub formă de pudră, dintre care nu lipsesc niciodată turmericul, chimion ul, coriandrul sau pudra de chili.

Interviu | Radu Constantinescu, IndiVan

4. A avea un foodtruck pare varianta unui bucătar la visul „as vrea să locuiesc într-o rulotă”. Care ar fi avantajele și dezavantajele unui astfel de business?

Încep cu avantajele, și pe primul loc este clar mobilitatea. Având posibilitatea să fim azi într-un oraș și mâine în altul ne dă spațiu să expunem produsul IndiVan la foarte mulți oameni. Pe termen lung, poate fi un pilon pe baza căruia să dezvolți un concept de restaurante sau fast-food-uri.

Nefiind o bucătărie clasică, consider că ai posibilitatea de a te juca cu preparatele, de a inova și implicit crea rețete proprii, care pot deveni benchmark pentru afacerea ta. Aș pune și asta pe lista avantajelor, deoarece sunt de părere că oamenii sunt mai predispuși să încerce o „ciudăţenie” la un foodtruck, decât într-un restaurant.

Dacă vorbim de dezavantaje, încep cu faptul că acest tip de afacere este încă nou pentru România, așadar sistemul nu este configurat pentru acest tip de business, iar asta creează foarte multe dificultăţi.

Tot aici aș spune că, în funcție de aspirațiile tale, chiar ajungi să locuiești în rulotă. Deși e fain pe de-o parte, poate fi și solicitant, deoarece afectează celelalte planuri ale vieții (cel social, viață de cuplu sau de familie, spațiul și timpul personal).

Un alt dezavantaj major este că acest tip de afacere este meteosensibil. E incomod să nu poți controla un aspect important al afacerii, iar când se întâmplă să investești mult într-un eveniment la care plouă, și vinzi sub un sfert din ce ți-ai propus, e destul de neplăcut.

5. Ai vreun sfat pentru cei care-și doresc și ei să-și deschidă o astfel de afacere?

Da, am! Îi sfătuiesc să pornească la drum cu respect pentru mâncare și pentru cei care o consumă. Mai concret, să folosească ingrediente de calitate, să le prelucreze corect, iar pe clienți să îi servească asa cum și-ar dori ei să fie serviți. Consider că mâncarea și mâncatul sunt aspecte foarte importante din viața noastră, și nimeni nu ar trebui să se joace cu ele, chiar dacă vorbim de un foodtruck. 

I-aș mai sfătui să se pregătească pentru foarte multă muncă, mai ales dacă vor sa creeze ceva sustenabil și performant. Sunt de părere că nu se poate obține ceva foarte bun fără efort, iar în bucătărie cred că se aplică, cu atât mai mult.

Îi mai sfătuiesc să fie răbdători, pentru că lucrurile bune vor apărea în timp. La început nu cred există furgoneta perfecta, însă sunt sigur că aceasta poate apărea în timp. Aceste sfaturi sunt mai mult lecții personale pe care mi le reamintesc atunci când îmi este greu. 

Interviu | Radu Constantinescu, IndiVan

6. Tocmai ce ați fost la Cluj pentru Eat&Meet la Cluj Arena și vă întoarceți apoi la Street Food Festival între 9 și 12 mai. Așa de încărcat e calendarul IndiVan mereu?

Da, este foarte încărcat, încă de la începutul anului. Ne gândim să începem lucrul la al doilea IndiVan, pentru a putea fi prezenți peste tot pe unde suntem chemați. 

Anul trecut am participat la 25 de evenimente, pe durata a 7 luni, fără să punem aici evenimentele private. În general, avem un eveniment mare în fiecare weekend, de la jumătatea lunii aprilie până la finalul lunii octombrie. A se înțelege ca weekendul nostru începe miercuri și se termină luni :)) 

7. Cum vă pregătiţi înainte de un eveniment ca Street Food Festival?

Totul începe cu un forecast, în care analizăm puțin niște date, pentru a estima un număr de porții pe care ne propunem să le vindem. Apoi sunăm furnizorii locali pentru a comanda produse și stabili când și unde le primim. Punem la punct cazarea pentru echipă și pornim la drum. Întotdeauna ajungem în dimineața zilei anterioare începerii festivalului, pentru a instala IndiVanul pe poziții și pentru face mise-en-place, o parte foarte, foarte importantă într-o bucătărie, dacă mă întrebați pe mine. Cu o seară înainte de eveniment, facem o şedinţă în care punctăm încă o dată principiile în funcție de care ne facem treaba. Și apoi ne odihnim cât se poate de bine, înainte de a începe distracția.

8. Cum v-a ajutat participarea la Street Food Festival?

Evoluția și creșterea IndiVan este strâns legată de colaborarea cu Street Food Festival. Cu ajutorul lor am avut ocazia să interacționăm cu foarte oameni cu un anume profil, în toate colțurile țării. Făcând asta, am avut șansa de a învăţa de la clienții noștri și de la ceilalți vendori. Metaforic vorbind, Street Food Festival este cel mai bun teren de joacă pentru un jucător care vrea facă performanță. Din punctul meu de vedere, ei reușesc cu mare finețe să creeze pentru vizitatori o atmosferă mișto, în care se pot bucura de tot felul de rețete la care nu au acces oricând. Atunci când oamenii vin cu astfel de aşteptări și cu nevoia de a se simți bine, te împinge și pe tine ca vendor să îți faci treaba cât mai bine.

Street Food Festival creează un context foarte bun, pentru cei că mine, care vor să-și câștige traiul gătind, dar incă nu sunt pregătiţi pentru a deschide un restaurant.

Până în prezent, sunt partenerii noștri principali, și probabil vor continua. Le mulțumesc pe această cale pentru tot ce am realizat împreună.

9. Cu ce delicii ne așteptați la festival în mai?

Interviu | Radu Constantinescu, IndiVan

În mai vom venii cu cele două staruri ale noastre, Butter chicken cu orez basmati, și Onion baji (chifteluțe vegane din ceapă), dar și cu Samosas, aceste etaloane când vine vorba de mâncare indiană de stradă. Vom avea atât Samosa cu legume pentru vegetarieni, dar și cu cărniţă de miel sau pui.

Bineînțeles, vom aduce și sosurile noastre fresh, dintre care amintesc sosul de iaurt cu mentă și coriandru, sau sosul picant de ardei iute. În afară de acestea, vom avea și un chutney dulce de mango și alte sosuri picante, importate din India.

10. Ce planuri are IndiVan în perioada următoare?

În primul rând, plănuim să ne facem treaba cât mai bine la evenimentele la care vom fi prezenți și să servim cum trebuie mâncare gustoasă și gătită corect. Apoi, avem în plan deschiderea unui nou IndiVan, care să ducă mâncarea indiană la și mai mulți oameni.

Asta ne va ține ocupați până la finalul anului în curs, cel puțin. De îndată ce ajungem acolo, vom putea spune mai multe despre planurile pe termen lung.

 

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută