Ariadna Matei | Despre observatori și oameni mari

Bine te-am regăsit 


În articolul anterior ți-am prezentat trei roluri pe care le “jucăm “constant pe scena vieții: Victima, Salvatorul și Agresorul. În funcție de rezultatele aduse de aceste “roluri” începem să ne împrietenim cu unul dintre ele și treptat să ne urzim strategii de acțiune care pe termen scurt ne aduc beneficiile mult dorite. Pe termen lung, însă, realizăm că prețul plătit a fost poate prea scump.


Pentru că așa cum îți scriam data trecută, ajungem să folosim rezultatele acestor comportamente drept premise pentru următoarele noastre acțiuni, pentru justificarea realității noastre și chiar anticiparea viitorului. Ne oferim singuri “pastile de alinare” cu care ne păcălim frumos.


Dar povestea nu e musai să se termine mereu așa. Și sunt convinsă că ai avut multe momente în viață când ai acționat dintr-un alt rol. Și anume cel de Observator, cel de-al patrulea rol din distribuția noastră, despre care am promis să îți vorbesc astăzi.


Observatorul este în afara piramidei, ceea ce îi permite să vadă atât perspectiva lui cât și a celuilalt și mai ales conflictul dintre acestea. El este detașat de situație. Pentru mine detașat nu înseamnă să nu-ți pese, ci să nu te atașezi emoțional și mental de perspectiva ta, ridicând-o la rang de adevăr absolut și mai ales să-ți asumi responsabilitatea doar pentru acțiunile tale.


Când ești în observator te concentrezi pe colaborare, pe integrarea nevoilor aflate în conflict și găsirea unor soluții creative în care ambele părți să câștige. Nu mai este vorba de mine, ci de noi. Nu mai ești dominat de critică sau judecată, ci mai degrabă de compasiune. Prin compasiune te raportezi la celălalt de pe picior de egalitate și înțelegi că fiecare dintre noi are lecțiile lui de învățat și dai voie lucrurilor să fie. Oamenii pot să sufere, să fie fericiți, să fie asemeni ție sau diferiți, însă nu vrei să schimbi ceva la ei, ci doar îi accepți și eventual să îi ajuți, ghidându-i spre ei înșiși.


Când ești în observator te dai la o parte din calea ta și îți poți învăța propriile lecții. Aici crești ca persoană. Îți asumi responsabilitatea pentru propriul tău scenariu și renunți la scenarite.


Îți dai seama că poți și meriți mai mult decât să tânjești mereu după acel „bravo” sau „mulțumesc” ce te fac să vrei să fii salvatorul tuturor! Dacă tot vrei să salvezi pe cineva, începe cu tine! Eliberează-te de presiunea lui „trebuie”, de corvoada lui „când voi face x lucru voi fi fericit”, de limitarea șablonului de viață ce ți-a fost „desenat” de mic copil și în limitele căruia ai acționat mereu.


Așa că te întreb: cum ar fi viața ta dacă realmente ți-ai asuma responsabilitatea pentru ea? Dacă în loc să-i critici, să-i salvezi sau să-i agresezi pe ceilalți, ți-ai vedea de propriul tău desen ce se dezvăluie treptat pe pânza experienței tale?


Fă primul pas: acceptă că poți.