Alexandra Crăciun | Activitate mișto de weekend

Din categoria recomandărilor de weekend, de data aceasta vorbim despre brunch-urile organizate de Asociația My Transylvania și Clubul Gatronomic Transilvan. O poveste conectată pe ideea de Eat Local, Slow Food și conservarea patrimoniului cultural. Cristi Cismaru (de la Asociația My Transylvania) împreună cu Horia Simon (Clubul Gastronomic Transilvan), au lansat săptămâna trecută, în mod oficial, seria de 8 brunch-uri din regiunea noastră.

Adică:

  • 28.09.19 (Sâ) – Cartofiada
  • 21.07.19 (Du) – Vultureni
  • 09.06.19 (Du) – Mărișel – Cabana Moților
  • 18.05.19 (Sâ) – De la Ferma (Unirea)
  • 25.05.19 (Sâ) – Poieni – Sat Părăsit
  • 16.06.19 (Du) – Luna Solai
  • 25.08.19 (Du) – Casa din Tioc
  • 13.10.19 (Du) – Mărgău

 

Ce trebuie să faceți pentru a participa?

  1. Verificați calendarul de mai sus sau de pe cele două pagini de Facebook și vă alegeți unul care vă place;

  2. Plătiți donația aferentă evenimentului pe https://mytransylvania.ro, începând cu 30 de zile înainte dar nu cu mai puțin de trei, susținând astfel prin contribuție dezvoltarea zonelor rurale din nordul Transilvaniei, prin promovarea produselor și rețetelor locale. Aveți mare grijă, pentru că numărul de locuri este întotdeauna limitat;

  3. Vă prezentați la eveniment cu un program după cum urmează:

    1. În intervalul 11:00 - 13:00 mâncați împreună într-o curte, casă parohială sau un loc important din spațiul satului, cu bucate gătite de către gospodinele satului, folosind ingrediente din zonă;

    2. După 13:00 mergeți într-o vizită în sat - în curtea unui mic producător, la un mic monument al naturii sau într-un loc în care să aveți o perspectivă asupra zonei - unde cineva o să vă povestească despre ce înseamnă teritoriul, cultura și cadrul în care vă veți afla;

    3. De la 15:00 la 16:30 au loc ateliere pentru copii și adulți, poate legat de pâine, sau de pictat icoane pe sticlă - toate adaptate în funcție de satul și de specificul satului în care vă aflați.

Ar mai trebui să știți că nu se pot rezerva locuri fixe la mese, des se apelează la pături, bănci și alte variante de șezut. Nu vrem în niciun fel să-i schimbăm pe cei din sate, ci dimpotrivă, să ne adaptăm noi și oaspeții noștri la condițiile locale. E o atmosferă foarte caldă, potrivită pentru familii cu copii.

Cam atât deocamdată, din punctul meu de vedere, ne vedem la brunch-uri :) Eu vă garantez că o să vă placă. Pur și simplu n-are cum să nu vă placă.