Top 5 spectacole / concerte în Timişoara

Am făcut un top cu cele mai importante 5 concerte şi spectacole în Timişoara!

Amantul la Opera Națională
”Amantul (The Lover) de Harold Pinter, este o comedie cu subtilităţi ironice, nelipsită de accente dramatice. Predispoziţia autorului de a aşeza personajele în echivoc sau de a modela situaţii pe margine de real şi iluzoriu reiese dintr-o afirmaţie făcută în 1960: „Nu există diferenţe verificabile între real şi ireal, nici între adevăr şi minciună. Un lucru nu este neapărat adevărat sau fals; el poate fi în acelaşi timp fals şi adevărat“. Maia Morgenstern și Mircea Rusu vor fi pe 6 mai, de la ora 20.00 pe scena Operei Naționale Române.

Ziua Europei
Ziua Europei este sărbătorită la Timișoara pe 9 mai printr-o serie de evenimente care se vor desfășura în Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe. Punctul de atracție al acestui an va fi prezența trupei Kadebostany, care va veni cu un show de excepție pentru prima dată în Timișoara și pentru prima dată în aer liber în România. Deschiderea oficială a Zilei Europei va avea loc la ora 12.00 în Piața Libertății, cu un ceremonial militar și religios. Vor urma activități ale Școlii de caricatură Popas Academy, un spectacol susţinut de către tineri artişti, demonstrații sportive, parada formațiilor artistice și un spectacol folcloric cu Ansamblul Timișul, ansamblul Doina Timișului şi formaţiile etniilor din Banat. De la ora 19.30 vor concerta pe scena din Piața Libertății Alexandra Mitroi, Voltaj și Kadebostany.

Marco Mendoza-Viva la Rock Tour
Marco Mendoza, un nume care vă sună familiar deja, artist consacrat al perioadei în care rock-ul a scris istorie în sufletele cunoscătorilor acestui gen muzical, revine în Timișoara. Artistul va concerta alături de Tommy Gentry (Gun)-chitară și Kyle Hughes (Bumblefoot)-tobe.
Reflektor Venue va găzdui acest eveniment în seara de 12 mai, de la ora 22.00.

Se joacă Văduva Veselă
Văduva veselă de Franz Lehár se joacă pe scena Operei Naționale, pe 15 mai, de la ora 19.00. Participă corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara.

Vive la Musique
Turneul Internațional Stradivarius-Vive la Musique, un proiect care se desfășoară în cadrul Sezonului Cultural România-Franța 2019, îl aduce pe scena Teatrului Național din Timișoara pe celebrul violonist Alexandru Tomescu. El va fi acompaniat la harpă de Delphine Benhamou (Franța), iar actorul Lari Georgescu de la Teatrul Național București va completa spectacolul cu dans și coregrafie. Evenimentul va avea loc pe 16 mai, de la ora 19.00.