„Lumea este publicul meu, nu doar un continent, o țară, un oraș.” Deni Iovan, make-up artist

Am putea spune că ne dorim să împărtășim cu cititorii noștri o poveste locală de succes, dar viziunea și munca Denisei Iovan i-au adus notorietatea și prin impactul lumilor pe care le-a explorat, savurat și absorbit ca și elemente care țin de cultura sa proprie. Astfel, povestea artistei a devenit una globală.

Autenticitatea creațiilor, versatilitatea abordărilor și stilul spontan în care tratează orice provocare a atras atenția publicației INSIDER, iar mesajul lucrărilor Denisei a atras atenția unuia dintre cele mai importante branduri de produse de înfrumusețare: HUDA BEAUTY (35,7 M urmăritori pe Instagram), ai cărui responsabili de PR sunt, în mod constant, în contact cu artista timișoreancă.

Pentru membrii comunității create în jurul creațiilor ei, Deni a devenit mai mult decât o profesionistă în domeniul machiajului. Fiecare sesiune de machiaj sau fotografii exprimă sentimente și gânduri cultivate de-a lungul unei cariere de mai bine de 12 ani. Pasiunea pentru artă, estetic și frumos a apărut natural în viața adolescentei, care autodidactă fiind, a învățat tehnici de machiaj, pe cont propriu. Curajul asumării de provocări și dorința de a-și forma o comunitate, care să o motiveze să devină un artist tot mai apreciat, au determinat-o să experimenteze tehnici și stiluri diferite.

Primul curs de machiaj la care a participat a fost condiționat de faptul că trebuia să fie bifat ca și document într-un dosar care devenea prima ștampila în pașaportul creativ al Denisei. Plecarea în Turcia a fost debutul carierei internaționale și al călătoriilor de autocunoaștere și descoperire a unor lumi, care au influențat dezvoltarea Denisei, într-o foarte mare măsură. Training-urile organizate de branduri precum Lancôme, Collistar; experiența alături de un cunoscut brand italian, ca și make-up artist și administrator al activității sale pe plan național; flexibilitatea și dorința de a crea și a descoperi sunt câteva dintre motivele care au dus-o pe Deni în Orient. Deși, la plecarea din România, nișa artistei era deja descoperită și Denisa se simțea conectată cu membrii comunității ei, a ales Dubaiul, urmând să accepte una dintre ofertele primite de la Tarte sau Armani Beauty. Conjunctural, aici, a acceptat oferta Mac Cosmetics pentru Qatar, o țară despre care nu avea foarte multe informații. Aventura Denisei pentru căutarea unei case în lume, continuându-se aici. Interesul pentru acest loc nou este posibil să se fi declanșat și datorită faptului că apa e gratis acolo. Ulterior, aici, s-a familiarizat și cu partea de business a industriei, și-a exersat în mod constant flexibilitatea și a învățat importanța relației client-artist.

Mereu la curent cu mainstream-ul, adoptă doar ceea ce i se potrivește. În viziunea ei, acesta nu trebuie să fie ostentativ în fiecare lucrare realizată. Diversitatea e un dar, de care Deni se bucură în fiecare proiect. Mereu motivată să lucreze mai mult și să aibă o abordare globală, în orice proiect. Pe lângă explozia de creativitate în exprimare, îngrijirea tenului și metodele cele mai eficiente de a-l menține sănătos și radiant sunt o prioritate în activitatea acesteia.

Crede cu tărie în individualitate, iar libertatea artistică este un lucru pe care îl susține și promovează prin arta ei. Scopul ei rămâne acela de a oferi o experiență, nu doar un simplu serviciu și a încuraja oamenii să iasă din zona lor de confort. A ajuns acolo unde mulți visează, cu efort și creativitate, prin înțelegerea importanței relației cu o comunitate construită, în timp, cu răbdare. Călătoriile sale profesionale îi aduc creșterea notorietății internaționale și au transformat-o într-o muză pentru diverse branduri locale, precum Nifty Josephine, Amazing Jewelry Timișoara, Mymosa și altele.