POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | ULEIOSUL - Proiectul ce are grijă ca uleiul să nu mai ajungă în apa și solul orașului

Pe Marian Scafaru l-ai văzut cu siguranță prin oraș, pe bicicleta lui cu remorcă, plină cu bidoane și sticle cu ulei uzat. Lumea îl știe drept Uleiosul, pentru că se ocupă cu reciclarea uleiului alimentar, care atunci când este aruncat la canalizare chiar și numai un litru poate ajunge să polueze un milion de litri de apă. Face acest lucru de peste 6 ani.  

Cum a apărut Uleiosul în București? Marian povestește că ideea proiectului a apărut în urma unei informații descoperite în social media, despre cât de nociv este uleiul alimentar folosit aruncat în chiuvetă, prin corodarea și înfundarea țevilor de scurgere și mai departe, prin poluarea apei și a solului. „Marea majoritate a populației folosește ulei alimentar la gătit în gospodărie, dar puține persoane știu că acesta poate fi colectat și predat în vederea reciclării lui. Acesta este scopul proiectului Uleiosul, de a colecta și preda uleiul alimentar folosit pentru reciclare. Ne-am lansat cu sprijinul mai multor comunități (ONG-uri și companii) care au înțeles necesitatea unor campanii de informare în rândul populației cu privire la importanța colectării acestui deșeu casnic în vederea protejării mediului în care trăim. Noi facilităm predarea lui prin deplasarea cu o cargo bicicletă (bicicletă utilitară) la domiciliul persoanei care a decis să fie responsabilă prin faptă, alegând să toarne uleiul ce a fost folosit la gătit într-un recipient și să completeze formularul de pe site-ul nostru pentru a putea ajunge la ei.”

Despre cum decurge întregul proces de colectare și despre cum reușește să-i convingă pe oameni să păstreze uleiul, Uleiosul ne povestește: „Pentru înregistrarea unei solicitări de predare este necesară completarea formularului pe site-ul nostru: uleiosul.com/predare-ulei. În urma completării formularului, în momentul în care avem mai multe solicitări de predare dintr-un anumit sector, contactăm persoana în vederea unei programări. Ne deplasăm la domiciliul persoanelor fizice, folosind un mijloc ecologic de transport, cargo bicicleta. Cei care apelează la serviciul nostru sunt persoane cu o motivație intrinsecă, care se bucură că în urma efortului depus pentru a proteja mediul, uleiul colectat ajunge să fie ridicat și reciclat.”

Cele mai mari provocări au ținut de mijlocul de deplasare ales de Uleiosul: „Dat fiind faptul că folosim o cargo bicicletă pentru deplasare, cea mai mare provocare este adaptarea la traficul din oraș. Alte provocări au fost de a găsi cel mai eficient program de colectare. În prezent, cel de colectare de la domiciliu este singurul program în desfășurare. Nu este și un program eficient, pentru că ideea proiectului nostru s-a adresat de la început comunităților. Ne-am dorit să găsim receptivitate în rândul administrațiilor de bloc, să cooptăm voluntari prin diferite programe sau chiar să angajăm persoane care să ne ajute cu dezvoltarea acestui proiect. În ciuda dificultăților întâmpinate, proiectul a continuat tocmai datorită receptivității bucureștenilor la campaniile noastre. Ne deplasăm pentru o cantitate de minim 4 litri la domiciliul unei persoane fizice, dar au fost situații când am colectat și 100 de litri, adunați în 7 ani de zile, într-o gospodărie cu mai multe persoane sau 50 de litri, colectați în 2 ani de zile.”

Despre cât de periculos este pentru natură uleiul alimentar uzat, Uleiosul răspunde destul de simplu: „1 litru de ulei alimentar folosit poate polua până la 1 milion de litri de apă. Ajuns în sol, acesta devine nefertil și are nevoie de ani de zile pentru a se regenera.”

Dacă te întrebi care e metoda prin care se reciclează uleiul, află că lucrurile decurg astfel: „În urma separării de reziduuri și filtrării lui, acesta se transformă în biodiesel  (un carburant ecologic), în săpun natural bun pentru uzul uman sau în decofrant (material folosit în construcții).”

În ceea ce privește lucrurile care plac vs. cele care nu plac la București, din perspectiva unor oameni care vor să schimbe lumea în bine, Uleiosul mărturisește: „Îmi plac inițiativele civice care au crescut în ultimii ani, inițiative care au dus la salvarea unor spații verzi (ex. Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei, care a salvat o suprafață din Parcul Circului) sau la construirea unei piste pentru biciclete (cea de pe Calea Victoriei, construită în urma anilor de informare și a marșurilor cu biciclete organizate de Optar – Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ din România). Îmi plac proiectele care contribuie la creșterea calității vieții în oraș, fie că vorbim despre firme de curierat pe bicicletă (ex. Sinapseria) sau băcănii care promovează produsele locale (ex. Băcănia Veche). Nu îmi place deloc faptul că mașina a ajuns să fie folosită și pe post de umbrelă. Trăim în cel mai poluat oraș din țară și lipsa de viziune și voință a autorităților pentru încurajarea folosirii unor mijloace de transport alternative (transport în comun, bicicletă, mersul pe jos, ride sharing) ne afectează zi de zi starea de bine. Mi-ar plăcea ca locuitorii Bucureștiului să înțeleagă că schimbarea poate veni și în urma atitudinii lor față de ce se întâmplă în oraș. Nu doar autoritățile au puterea de a schimba orașul, dimpotrivă, eu cred că sunt cazuri când ele răspund dorințelor majorității cetățenilor.”

Despre proiecte similare în alte orașe din România, Marian ne spune că există, dar puține: „Similare sunt puține în țară și nu cunosc eficiența acestora pentru a le putea recomanda. Unul dintre motive este acela că uleiul alimentar folosit necesită o manevrare specială, fiind un deșeu lichid. Înainte de a fi colectat, trebuie lăsat să se răcească la temperatura camerei, iar după colectare, recipientele trebuie să fie închise etanș și, de preferat, să nu fie din sticlă. Totodată, acesta nu poate fi colectat la un loc cu alte deșeuri, cum se întâmplă câteodată cu sticla, plasticul și metalul și sortat ulterior. Când sunt totuși întrebat, recomand persoanelor să încerce programe pe care le găsesc în urma unei căutări pe internet (ex. „colectare ulei uzat + numele orașului”) sau le îndrum să se adreseze agențiilor de mediu locale.”

Dacă Bucureștiul ar fi o persoană, Uleiosul ar descrie-o astfel: „De multe ori Bucureștiul este individualist, oportunist și ușor nerealist, dar mă bucură cu diversitatea lui și liniștea găsită uneori și acolo unde te aștepți mai puțin. Și pentru că proiectul Uleiosul o demonstrează, aș descrie Bucureștiul pe alocuri și ca o persoană responsabilă și cu grijă față de mediu.”

Planurile de viitor ale Uleiosului includ lansarea unui program pilot cu mai multe puncte fixe de predare în anumite sectoare ale orașului. „Să trec în viitorul apropiat de la colectarea cu ajutorul cargo bicicletelor electrice, la colectarea cu o mașină utilitară electrică, pentru a putea colecta cantități mai mari când mă deplasez într-un anumit sector și a ajunge mai ușor și în zonele limitrofe ale orașului de unde primesc solicitări de colectare.”

Articol de GRUIA DRAGOMIR, Redactor Zile şi Nopţi Bucureşti