Salut Timișoara | PUNCTUL DE SPRIJIN

Cu un prieten, stăteam întinși pe iarbă:
- Hai să ne mișcăm, la plimbare!
-Acum, când mi-am întins spatele drept? zice el întins pe iarba de pe un delușor din Parcul Copiilor.
-Cum poți să stai drept, pe un așa pământ...nedrept? întreb uitându-mă speriată la curburile pământului ce mie îmi dădeau disconfort.
-Păi, am găsit aici câteva puncte de sprijin!

Mă întind pe loc, pe pământul nedrept ce până acum câteva clipe îmi dădea o stare de disconfort teribilă spatelui meu șubrezit de natura viciată a timpului și încep și eu să caut. Și găsesc. Mă liniștesc. Mai stau un pic și mă gândesc… Fix așa e și în viață! Dacă nu ai un punct de sprijin, și nu îți faci propria cărare pe tărâmul nedrept al speranței în viață, doare tare.

Vorbim de coloană vertebrală. Un om își poate afla locul oriunde, chiar și în dizgrație socială, cu condiția să-și poarte singur de grijă, pe cât posibil, cu punctul de sprijin acolo unde el se cere: în cer, plecând dintr-o sănătoasă înrădăcinare. Iar toate acestea le dobândește oricine, în copilărie. Pentru o copilărie sănătoasă, spunem la mulți ani tuturor  copiilor, interiori sau exteriori, ascunși sau puși pe șotii, deveniți azi sau mâine adulții unei
lumi parcă tot mai nepregătite de ei! La mulți ani, copchii!