București pe gratis: evenimente gratuite 31 mai - 06 iunie 2019

Căutăm, găsim şi apoi recomandăm! Săptămâna asta am pregătit penrtru voi expoziţii, festivaluri şi alte surprize!

Femei pe Mătăsari #9 - Festival Urban

Din seara de 31 mai şi până în cea de 2 iunie la 23:00, strada Mătăsari se umple de sunete şi de culori sau, după cum spun organizatorii, “Închidem strada şi deschidem drumul femeilor talentate, care se dăruiesc artei. Expunem universul feminin în toată diversitatea sa. Ne delectăm cu prezentări de modă, concerte, proiecţii pe clădiri, jocuri, cinematograf în aer liber şi teatru în stradă. Împărtăşim cauzele umanitare pentru care femeile luptă. Participăm la dezbateri privind rolul femeii în societate şi seminarii pe teme controversate.”. Un festival urban cool cu acces liber în cadrul căruia vor canta Nea Vasile şi Taraful de la Mârşa, trupa de reggae Just Another Lie, Ana Coman, Tolouse Lautrec, D-L Goe şi FiRMA.

EXPOZIŢIE: Victor Brauner - “Victor-Victorios”

Expoziţia de la Galeria Dada din str. Toamnei 10 are un caracter excepţional întrucât prezintă peste 300 de lucrări ale suprarealistului Victor Brauner, de la desene şi litografii originale la colecţia de cărţi ilustrate şi cea de reviste de avangardă, ambele inedite. Rarităţile? Revista “75HP” care i-a aparţinut lui Saşa Pană şi “Mandolina” pictată pentru Harry Brauner în 1922. Program: 14:00-20:00 (luni închis).

FESTIVAL: ‘Festivalul Dulce 2019’

În weekendul în care sărbătorim Ziua Copilului (1-2 iunie), între 10:00 și 23:00, pe terasa Berăriei H, continuă Festivalul Dulce, un prilej de răsfăţ al copilului din fiecare cu cele mai variate prăjituri, îngheţate şi deserturi. Iar fiindcă acestea sunt mai bune după o masă copioasă, de la festival nu vor lipsi nici micii sau grătarele preparate pe loc. Şi nici concertele, evenimentele live sau surprizele plăcute.

EVENIMENT: Gala Societăţii Civile 2019

Luni, pe 3 iunie, de la ora 19:30, la Ateneul Român se va desfăşura festivitatea de anunţare şi premiere a ediţiei a XVII-a a Galei Societăţii Civile, cel mai amplu proiect care promovează şi premiază activitatea sectorului asociativ din România. 181 este numărul de iniţiative înscrise sub tema “Oameni de Valoare Europeană” în 2019. Participarea la Gală presupune completarea formularului de înscriere de pe site-ul oficial.