POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | WOLF-E: Prima aplicație din România care a făcut posibilă închirierea trotinetelor electrice cu telefonul

S-a umplut Bucureștiul de trotinete electrice, iar primii care au făcut posibil acest tip de „soluție dockless de eco mobilitate urbană de tip last-mile” au fost românii de la Wolf-e. Ei și-au propus să revoluționeze modul de transport din orașele mari, pentru călătorii scurte în zone cu trafic ridicat, și se pot mândri că le-a ieșit acest lucru. Tot ei au fost cei despre care putem spune că au deschis apetitul românilor și au dus la popularizarea aplicaților prin care poți închiria trotinete electrice.

Despre cum au ajuns la acest tip de business, cei de la Wolf-e ne povestesc că ideea s-a născut în Statele Unite, unde se strânseseră fondatorii, pasionați de everything electric. „Ne-am dat seama că putem folosi acolo trotinete electrice reîncărcabile, de închiriat, în sistem sharing ca să combatem traficul. Am dezbătut și am zis de ce acest business e doar în Statele Unite și puțin în Europa. Ne-am uitat în România și la orașele congestionate de trafic, la faptul că Bucureștiul e numărul 1 în Europa în lista celor mai blocate orașe de trafic. Se pierd 27-28 de zile pe an în traficul din București. Uitându-ne la Europa Centrală și de Est ne-am întrebat de ce nu era nimeni la momentul respectiv în acest spațiu. Am intrat din perspectiva noastră de investitori, antreprenori la origine, care s-au gândit să pună ceva în practică. Așa a apărut Wolf-e Rides.”

Aparent, bucureștenii abia așteptau apariția unui astfel de serviciu pe piață. „Bucureștenii au fost mai mult decât receptivi și deschiși către noutate. În momentul în care trotinetele electrice au fost plasate în oraș, trecătorii scanau pur și simplu codul QR, instalau aplicația și plecau cu Wolf-e! În prima zi am plasat trotinetele în diverse locații și am așteptat primul Lup Urban. Veți fi surprinși să aflați cât de repede a venit, așadar tehnologia face casă bună cu bucureștenii!”

Pot schimba astfel de servicii viața orașului? Cu siguranță. „În primul rând s-ar reduce poluarea, nu am mai sta ore în șir în traficul din București, nu am mai consuma atât de mult combustibil. Apoi, în momentul în care s-ar crea mai multe piste speciale, pe care să poți merge cu trotinetele și bicicletele, am vedea orașul din altă perspectivă: un oraș viu, mai verde, modern și cu spirit tânăr. Un oraș adaptat nevoilor oamenilor.”

Pentru cei care încă n-au auzit de astfel de servicii, cei de la Wolf-e se descriu astfel: „Un nou mod de transport simplu, rapid și modern pentru București. Sistem de ride sharing cu trotinete electrice: le iei din orice loc, le deblochezi cu aplicația, plătești direct cu cardul introdus în aplicație, iar la final le lași unde dorești.”

Despre cea mai mare provocare, „lupii urbani” spun că are legătură cu comportamentele antisociale. „Ceea ce unele persoane află zilele acestea din propria experiență este faptul că trotinetele Wolf-e sunt monitorizate și ceea ce vrem să explicăm este că nu merită să riști închisoarea ca să iei piese care nu folosesc la nimic, pentru că toate piesele componente sunt înseriate, nu pot funcționa una fără cealaltă, iar dacă trotinetele noastre sunt furate, nu mai merg. Trotineta e nevandabilă dacă e furată.”

Este Bucureștiul un oraș safe și friendly pentru cei care aleg sa se deplaseze pe trotinete electrice? „Credem însă că toți participanții din trafic trebuie să facă un efort și să se armonizeze. Trebuie să înțeleagă că trotinetele nu reprezintă o amenințare și trebuie să fie atenți la trotinete, nu doar la transport public, camioane, biciclete sau motociclete. Conducătorii auto trebuie să fie mai disciplinați și mai puțin agresivi în trafic. Safe și friendly putem spune că Bucureștiul este doar în zona Sectorului 1 și zona de nord, unde există piste speciale și poți merge foarte rapid și ușor între diferite locații. Dar suntem încrezători că autoritățile locale vor îmbunătăți infrastructura de care avem nevoie pentru serviciile de mobilitate urbana de tip „first mile/ last mile”, în toate zonele metropolitane. Bucureștiul este un oraș dinamic, în creștere și poate avea o contribuție determinantă la recuperarea decalajului față de zona dezvoltată Vest Europeană, prin inovare, soluții smart city, deschidere față de tot ce implica modelarea orașelor viitorului.”

Dacă Bucureștiul ar fi o persoană, cei de la Wolf-e ar descrie-o astfel: „Bucureștiul era până ieri o persoană încorsetată de prejudecăți. Astăzi această persoană începe să privească mai sus și să vrea să-și schimbe mentalitatea. Mâine persoana vrea să fie tehnologizată, mai dinamică, COOL, deschisă către tot ce înseamnă inițierea unui stil modern de viață.”

Cum sună planurile de viitor pentru pentru Wolf-e? „Avem foarte multe planuri. Încă de anul acesta vom lansa serviciul și în afara României, în zona Est Europeană, și vom începe producția pe plan local a trotinetelor electrice. Nu vom face acest lucru pentru comercializare, ci pentru asigurarea unei mai bune logistici a flotei, având în vedere că cererea este foarte mare atât la nivel de utilizator final cât și corporate. Iar prin faptul că suntem firmă românească înțelegem să ajutăm economia locală românească. Acestea sunt doar două dintre planurile pe scurt și termen mediu.”

Articol realizat de Gruia Dragomir, Redactor Zile şi Nopţi