Gabriel Bota | Despre curajul de a trăi

Lumina care stă la pândă într-un bec stins. Nici nu contează dacă e ars ori dacă e legat la întrerupător ori dacă există cineva care să-l aprindă. Lumina e acolo. Ascunsă în întuneric. Exact ca lucrul acela pe care oamenii îl numesc atât de ușor speranță sau, uneori, curaj. E acolo chiar dacă nu e.


Cineva ar trebui totuși să-și dea seama că totul este o minciună. Cineva ar trebui totuși să fie trist. Cineva ar trebui totuși să plângă. Să mutăm decorul. Tu ce faci acum? Poate iei cina împreună cu familia ta, poate te uiți la un film din canapea și bei o bere, poate le spui povești copiilor tăi înainte de culcare, poate te pregătești să ieși în oraș cu prietenii, poate citești, poate faci sex, poate te plimbi, poate că e seară, miroase a liliac, peste ochii tăi cade un basm plăcut și poate că ești singur, poate ești fericit, poate că habar n-ai ce-nseamnă fericirea, poate că nici nu contează, chestiunile metafizice sunt absurde, nu te ating dar poate că totuși poți fi atins, poate că mai ai mult de trăit sau poate foarte puțin, poate că nici nu te-ai întrebat cine ești, poate doar ți-ai dorit să fii cineva, poate că vrei prea mult, poate nu ți-a reușit, poate regreți, poate iubești, poate că nu ești iubit, poate ai eșuat, poate ești o corabie, poate ești malul părăsit pe care cresc flori, poate ești floarea pe care altcineva o caută cu disperare, poate că tu ești chiar disperarea, chiar căutarea, poate chiar tu ești altcineva. Ce faci acum?


Să privim decorul. Cineva ar trebui totuși să plângă. Cineva ar trebui totuși să fie trist. Cineva ar trebui totuși să-și dea seama că totul este o minciună. E acolo chiar dacă nu e. Exact ca lucrul acela pe care oamenii îl numesc atât de ușor speranță sau, uneori, curaj. Ascunsă în întuneric. Lumina e acolo. Nici nu contează dacă e ars ori dacă e legat la întrerupător ori dacă există cineva care să-l aprindă. Lumina care stă la pândă într-un bec stins.


Înțelege. Oricine ești.


Ești lumina care stă la pândă într-un bec stins.


Înțelege. Timpul curge ca un pârâu de primăvară. La început nervos, apoi tot mai lin și, până să te dezmeticești, seacă într-o clipă neclipă. Nu, nu, nu sunt siropos și nici melancolic. Ca oricare dintre voi, îmi trăiesc viața. Uneori prea mult, alteori nu de-ajuns. În mare însă, mă declar mulțumit de trecutul la care-am muncit. Chiar l-aș pune de vânzare dac-aș găsi un cumpărător decent. Dacă pe mine m-a ajutat să ajung aici, poate ajută și pe altcineva. Mă simt ca la jumătatea vieții, mă simt ca un echilibrist care pășește pe sfoara ce leagă un cer de alt cer. Înapoi nu se poate întoarce. Dacă se oprește, cu siguranță cade. Dacă merge înainte știe că totul se termină. Prin urmare, să mergem! Light up, light up, vorba cântecului! Lowder, lowder!


Sunteți faini, măi oameni! Sunteți tare faini! Așa că vă pot spune doar atât: faceți copii, urcați un munte, treceți un ocean, habar n-am, iubiți ceva, un vis, o femeie, citiți niște cărți, credeți în prostii, mâncați aiurea, faceți sport, trăiți drame și deziluzii, săriți cu parașuta, faceți orice dar faceți ceva care să vă mângâie sufletul, nu vă opriți, niciodată să nu vă opriți.


Merită trăit tot ce n-ați trăit deja! Dacă vreți să demonstrați ceva în viața asta, atunci demonstrați că sunteți puternici, normali, echilibrați! Nici mie nu mi-a prea ieșit, trebuie să recunosc, dar încă lucrez la asta!


 


Vă salut!


Cu drag,


g