Premieră pe scena Teatrului Maghiar


Absurdul tragic și umorul se combină pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj. IONA, celebra piesă a lui Marin Sorescu, își va avea premiera pe 16 iunie, spectacolul poetic bucurându-se de viziunea regizorală a lui Gabor Tompa și muzica Adei Milea.


Întrebat despre subiectul operei, Gabor Tompa mărturisește: „Pe mine mă interesează Iona atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere al condiției artistului în lume, azi. Figura lui Iona și chiar și cea a actorului Gabriel Răuță de multe ori m-au făcut să mă gândesc la imaginea lui Brâncuși. Artistul care se luptă cu materialul. Și există o replică în text: N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea. O bancă de lemn în mijlocul mării... O imagine superbă care pe mine mă trimite cu gândul la Masa Tăcerii. Ei bine, este vorba aici despre cunoscutul motiv în care opera îl devorează pe artist. Și încercăm să facem trimitere la Brâncuși, care a trăit în balena exilului. Iona, în viziunea mea, este un spectacol despre condiția artistului și îndoielile lui azi în ceea ce privește credința. Despre relația lui cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu inspirația, cu speranța, cu disperarea...”


Denumită chiar de autor ca o „tragedie în patru tablouri”, Iona se detașează de personajul biblic prin lipsa vinei și a păcatului. În universul lui Marin Sorescu, pescarul este înghițit încă de la bun început, iar fiecare evadare din burta peștelui îl pune față în fața cu o „închisoare” și mai mare, creându-se astfel un joc infinit din care nu pare că există scăpare.


16, 17 iunie


Teatrul Maghiar de Stat Cluj