Jurnal de bucureştean: Cu autoironie, despre scriitorii la debut

Dragi prieteni ai cărții, aflați că luni, 17 iunie, la Sala Media a Teatrului Național București, va avea loc Gala decernării Premiilor Uniunii Scriitorilor pentru anul 2018.

Anul trecut, a fost și debutul meu tipărit (mai scrisesem o carte, „Aici era cândva un titlu”, dar antologia mi s-a prea părut prea sarcastică la adresa Internetului în raport cu printul, așa că am decis să o public doar online - există un singur exemplar legat, comandat de unchiul meu de la Târgu Mureș). Un debut tomnatic, a cărui cronică n-am s-o scriu chiar eu, firește, mărginindu-mă să menționez că #ÎnTimpCeTuDormeai, cum-necum, a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor.

Așadar, luni mă înfățișez la Național, pentru a asista la decernare. Iată nominalizările la secțiunea Cartea de debut: 1. Zamfir Bălan, Călătoria, Editura Eikon, 2018. 2. Ohara Donovetski, Casting pentru ursitoare, Editura Polirom, 2018. 3. André Ferenc, Szotagadó, Editura Jelenkor, 2018 (Propunerea Comisiei pentru minorități). 4. Irina Roxana Georgescu, Noțiuni elementare, Editura Cartea Românească, 2018. 5. Horia Ghibuțiu, #în timp ce tu dormeai, Editura Trei, 2018. 6. Iren Mate, Es Mal Pas, Editura Curtea Veche, 2018. 7. Mirel Taloș, Colecționarul de nuduri, Editura Rao, 2018.

Juriul a fost compus din Dan Cristea (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex. Ștefănescu și Răzvan Voncu (membri). Acum, ce să vă zic? Vorbe vechi din fotbal: și ei sunt tot 11, balonul e rotund!

Dar de fapt știu ce să vă zic. Reproduc aici, cu emoție și prețuire, un fragment din prefața scrisă de Andrei Crăciun: „Domnul Ghibuțiu are câteva comparații izbutite, aproape la fel de izbutite ca ale oricăui poet minor respectabil. Dumnealui are, cum am putea spune fără să exagerăm, harul scrisului. Și nu poți să nu te întrebi după ce termini de citit cărticica domnului Ghibuțiu unde ar fi ajuns acest scriitor dacă nu ar fi fost siluit să tot meargă pe la slujbe, chiar în zorii zilelor. Căci domnul Ghibuțiu, oricât s-ar ascunde în autoironie și detalii minore, este un scriitor. Un scriitor care reușește să suprindă esența, mascând întâmplarea că ajunge lesne la esență într-un hohot tandru, care ni se pare secundar doar pentru că ne-am învățat să trăim orbi.Și dacă vreți să știți adevărul, tot adevărul, nu cunosc niciun alt om care să poată să dea o carte din drumurile sale matinale către serviciu cu metroul (e drept, nici nu cunosc mulți oameni matinali). De un asemenea miracol, fără să se teamă de ridicol (și bine face că nu se teme!), doar domnul Ghibuțiu era în stare.  Să ne bucurăm că îl putem citi și să îi batem obrajii că nu scrie mai mult, fiindcă talent în acest splendid burduf de câine a fost întotdeauna destul. Așadar, închei această pseudo-prefață cu tradiționala urare: la muncă, domnule Ghibuțiu! La muncă!”

N-aș putea încheia fără postfața profesorului Vladimir Tismăneanu, al cărui admirator și fervent cititor am fost, sunt și voi fi: „Am citit pe nerăsuflate avest volum deopotrivă sincopat și rotund, fragmentar și sferic. Horia Ghibuțiu este un îndrăgostit de cuvinte și de idei, trăiește prin ele, respiră prin ele. În acest volum, pe care l-am devorat în mai puțin de o dimineață, jurnalistul strălucit (îmi măsor cuvintele!) este înlocuit de scriitorul autentic, cel care simte o nevoie vitală de a ne spune cum este ca vreme de luni de zile, când noi dormim duși, să porți, în zori de zi, povara lumii pe umeri. O carte despre sine și despre cosmosul mediatic în care autorul trăiește de decenii, despre cum poți rămâne pur și tânăr chiar atunci când te confrunți cu vitregii politice și idioție morală. O carte stenică despre timpuri astenice, un manifest pentru bucuria vieții în adevăr.”