MIHAI MINCAN | Emigrantul din mine

„Trebuia să o fi văzut pe femeia asta”, îmi zice. „Avea ceva în voce”. Stă așezat pe scaunul din bucătăria mea, privind în gol, pe geam. Îl ascult, dar mă gândesc mai mult la noi doi. Era o perioadă în care eram nedespărțiți. Vorbeam tot timpul. Făceam planuri de plecare.

Nu că astăzi n-am mai fi apropiați, dar parcă nu mai e la fel. Îl simt dezamăgit de lipsa mea de reacție. El îi spune „frică” și poate că asta e, de fapt. Cât despre mine, am obosit să-l mai mint, să-l încurajez, cât timp îl simt tot mai departe, într-o lume pe care nu știu dacă mi-o mai doresc. „Venise din Teleorman. Zicea că dacă n-ar fi venit, murea de foame acasă. S-a suit în mașină și a plecat.

Nici n-a întors capul să-l vadă pe fii-su cum plânge după ea”. Își mută privirea spre mine, de parcă s-ar asigura că mai sunt acolo. Îl ascult. „Tot ce-și mai aduce aminte din primii ani e că fii-su o ura. Nici nu o cerea la telefon. Asta și că odată poftea la tort, dar ei n-aveau bani decât de trei pâini. Și că a plâns de poftă și oftică”.

Mă uit la magnetul de frigider pe care mi l-a adus din călătoria asta. „Oso y Madrono” scrie pe el, e ceva cu o clădire din centrul Madridului. N-arată rău. „Stau singuri acolo, toată ziua, ea și bărbat-su. În apartamentul ăla mic, fără copii, fără prieteni. Fumează Kent, beau cafea și se gândesc să se întoarcă în România”. Pare obosit. „Trebuia să-i fi văzut pe oamenii ăștia. Erau atât de singuri”.

Afară sunt 35 de grade, la fel cât arată telefonul că ar fi și la Madrid.  

Cityzen MIHAI MINCAN, Coautor al documentarului “Emigrant Blues: un road movie în 2½ capitole”. Scenarist şi regizor de filme documentare şi de ficţiune (“Palmele”, “Alaska”, “Bondoc”)