Așteptări pentru vară

Când eram mică, aveam mereu o imagine așa idilică asupra verii. Din 15 iunie (sau când pica ultima vineri din anul școlar) ieșeam din clasă, aveam mereu zâmbetul pe buze, pentru că știam că în sfârșit aveam, cumva, controlul asupra programului meu.


Nu-mi mai spunea școala când trebuie să mă trezesc și câte ore trebuie să stau pe loc, în bancă. Părinții erau și ei mai îngăduitori cu programul meu și chiar dacă nu mă lăsau chiar să mă prindă zorii zilei trează, se muta așa ora de pus la somn. Cu o oră sau două, nu mai mult, dar era o victorie mare pe atunci!


Sentimentul ăsta mi-a rămas chiar și acum, ca adult, chiar dacă de mulți ani nu mă așteaptă trei luni de vacanță. Nu prea înțeleg de ce, pentru că dacă ne uităm la faptul că programul meu de vară e cam la fel cu cel de iarnă, sentimentul ăsta de speranță nu și-ar avea locul. Dar așteptările astea pentru vară persistă și mă surprind zâmbind mai des în astea trei luni.


O fi de la concediile clasice pe care le planific prin perioada asta, sau evenimentele din oraș. Sau o fi ceva condiționare cauzată de aproximativ 12 ani de experiență – nu știu, recunosc că nu am stat super mult să înțeleg de ce simt asta. Oare la voi e la fel?


 


Cătălina Mătăsaru