Trupa Korn revine în România?

 

 

Băieții de la Korn au performat  în 2010 la festivalul Peninsula din Mureș (festival căreia îi ducem uneori dorul), iar a doua oară în luna august a anului 2015 într-un concert la Arenele Romane, unde în deschidere i-au avut pe Coma, Implant Pentru Refuz, Point Blank și un warm-up marca DJ Hefe.

Deși nu trebuie să vă scoateți încă tricourile negre și brățările purtate peste tot la începutul anilor 2000, atunci când Korn începea să contabilizeze un succes răsunător odată cu  Follow the Leader (1998), trebuie să vă spun că în perioada iunie-iulie 2020, cunoscuta formație NU metal va avea un turneu european, iar în prezent managerul formației e în negocieri cu doi dintre promoterii români!

Vă invit să urmărim câteva frânturi din traseul unei trupe de success:
Korn este una dintre cele mai cunoscute trupe din lume ale curentului nu metal, având peste 20 de ani de carieră de-a lungul căreia au reușit să-și păstreze un loc fruntaș în lista preferințelor iubitorilor acestui gen. Lansata în 1993 cu albumul demo Neidermayer's Mind, Korn a cunoscut succesul internațional odată cu cel de-al treilea album din carieră, Follow the Leader (1998), care a debutat direct pe primul loc în clasamentul Billboard 200, fiind răsplătit cu nu mai puțin cinci discuri de platină pentru vânzări de peste 10 milioane de copii în întreaga lume.

 „Freak on a Leash” a luat Grammy-ul pentru Best Music Video primind o nominalizare și pentru Best Hard Rock Performance. Clipul piesei a câstigat în același an alte nouă nominălizari la MTV Video Music Awards dar și două trofee pentru Cel mai bun clip rock și Cea mai bună editare.

Prin anul 2016, trupa a lansat „The Serenity of Suffering”, iar peste 4 ani avea să urmeze un nou album intitulat „The Nothing”.

Știați că?
…trupa Korn
a avut o serie de colaborări neașteptate cu artiști din elita electronic dance music precum Skrillex și Noisia?
Korn a avut și o apariție într-un episod al serialului “South Park”, intitulat “Groovy Pirate Ghost Mystery”, în cadrul căruia a avut premiera “Falling Away from Me”?

 S-avem parte de vești bune, nu?

Anna Antal, redactor