Ură + ură = LOVE De ce ne aduce ura împreună?

De când ura rezultă iubire? Dintotdeauna! Artistotel spunea că nu există prietenie. Prietenia ar fi de fapt relația dintre două persoane care se află într-o situație similară de viață, în același timp. Așadar, ce ne aduce împreună sunt elementele comune, care dau pe afară din noi. Frustrările, dezamăgirile, nedreptățile sau incompetențele noastre ne fac să ne iubim prin ură. Azi mai des ca niciodată! E la modă să fii critic, să „faci mișto“ și să „te dai intelectual“. Că, mai nou, intelectual înseamnă să critici cât mai mult. Astfel, societatea se transformă într-o cocă moale în care ingredientele se amestecă, dar nu devin omogene, pentru că le-am înțeles greșit, care scapă printre degetele frumosului, bunăvoinței și smereniei. Mai rămâne puțin pe degete, dar nu e suficient.

De ce nu ne-ar uni binele mai mult? Ce ar fi dacă am deveni mai toleranți. Ce ar fi dacă nu am râde de cel care are o zi mai proastă și am încerca să îl ajutăm. Ce ar fi dacă nu am mai da cu atâta ură, aroganță și sarcasm pe rețelele de socializare? Dacă vrem o societate mai bună, atunci fiecare dintre noi trebuie să lucreze la asta, în felul său. Cum ar fi dacă am zâmbi atunci când am da un „bună ziua“. Cum ar fi dacă nu ne-am mai pune toate frustrările pe Facebook, nu de alta, dar să nu cumva să le dăm ăstora ideea să ne ia bani pentru ședințe de consolare a orgoliului nostru.

Dă cu bine, să avem o societate mai bună și mai frumoasă; să interacționăm prea puțin cu ura. Luăm exemplul cartfest, un festival care aduce valoare comunității cristolovene, dar și societății, în general. Vezi povestea lui la Povestite în Brașov. Află, cum putem evolua spiritual și moral, dar și cum putem proceda în situațiile dificile din viața noastră, de la psihoterapeutul Onelia Pescaru, la Lucruri pe care le știi doar dacă ești psihoterapeut. Vedem unde ne simțim bine în oraș, la ce concerte mergem și ce evenimente ne vor face zâmbetul până la urechi. Viața e frumoasă, hai o să o trăim frumos!

Hai ura și la răsfoit revista!

Editorial realizat de Ioana Mircea - Redactor-șef Zile și Nopți Brașov