Interviu exclusiv cu REAL McCOY: Exercițiu de sinceritate

Este irelevant că numele Real McCoy nu spune mare lucru generațiilor formate pe muzică Techno și House întrucât muzica lor Eurodance/Pop i-a făcut celebri în prima jumătate ai anilor ’90, la apogeul reacției Bătrânului Continent la curentul Disco venit de peste Atlantic, reacție concepută în ‘laboratoarele’ germane al unor producători ca Dieter Bohlen, Juergen Wind sau Tony Hendrik. Remarcabil este însă că Real McCoy și-au menținut un fanbase constant (chiar dacă diluat conjunctural) timp de aproape 25 de ani de la megasuccesul din 1995 cu albumul lor “Another Night” și hit-uri precum “Love & Devotion”, “One More Time” sau “Run away”. Trioul format în ’89 în componența Olaf Jeglitza (O-Jay), Patricia Petersen și Vanessa Mason, cea din urmă repede înlocuită de Karin Kasar, Real McCoy a debutat cu single-ul “Pump Up the Jam” (cover Technotronic), și a suferit frecvente schimbări de formulă, care nu au afectat însă produsul Pop culture datorită omniprezentului rapper și fotograf berlinez O-Jay, unul dintre pionierii mișcării Hip Hop din Germania. M-am intersectat cu Olaf (O-Jay) și Karin la “Retro Music Festival” de la Romexpo și am avut surpriza să descopăr îndărătul unei muzici ușurele, digerabile și care nu trebuie luată prea în serios, niște oameni veseli (dar lipsiți de superficialitate), extrem de pozitivi (dar nu rupți de realitate) și de onești (în primul rând cu ei înșiși) în ceea ce privește viața lor ca port-drapele a Eurodance-ului.

Spre sfârșitul lor, anii ’90 păreau ca anunță dispariția muzicii de dans de... modă veche. Dată fiind reacția entuziastă a publicului de la festival, lucrurile nu stau chiar așa. De ce oare?

O-Jay: Cred că în momentele de criză, când întreaga lume se află la ananghie, o mulțime de oameni caută și vor doar să se liniștească, să se relaxeze, și nu să asculte texte dificile care transmit mesaje grave. Vor doar să se simtă bine și să încerce să uite de problemele cotidiene într-un context actual dătător - în opinia mea - de suficiente motive de îngrijorare. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care muzica Dance a redevenit atât de populară.

Karin Kasar: Da, pentru că aceste melodii te prind cu ușurință. În plus, ele facilitează și întâlnirea dintre mai multe generații. Părinți și copii pot să își găsească din nou ceva în comun într-un eveniment de acest gen, un loc unde să meargă împreună să se bucure de muzică.

Sunteți una dintre puținele trupe care, prin rămânerea în activitate, a contribuit la supraviețuirea acestui gen. În ‘95 ați lansat albumul multiplu premiat cu platină “Another Night”, dar și după aceea, indiferent de vremuri, v-ați menținut un public fidel. Cum ați reușit?

O-Jay: În primul rând datorită faptului că, spre deosebire de majoritatea celorlalte trupe din zona muzicii Dance, Real McCoy nu a fost creația artificială al unui producător. Întotdeauna, încă de la început, noi am fost cei care ne-am produs muzica, fapt care te obligă să înveți foarte multe lucruri, însă, evident, pe măsură ce impactul a ceea ce faci ia amploare trebuie să știi să ceri ajutor. Astfel, noi am apelat inițial la M.C. Sar [producătorii Juergen Wind și Frank ‘Quickmix’ Hassas, responsabili inclusiv de succesul duo-ului Maxx – n.r.] pentru un album căruia i-am spus “Space Invaders”, pentru ca, mai apoi, acesta să ajungă în atenția lui Clive Davis de la Arista [Davis, CEO al Arista Records, a lansat LP-ul pe piața nordamericană – n.r.] care, interesat de piesele noastre, s-a implicat în promovarea și vânzarea discului în Statele Unite după ce ne-a sugerat înlocuirea unor piese. Știind piața, el a propus schimbarea numelui după cel al single-ului, “Another Night”. Cunoscându-i reputația de legendă a industriei muzicale, ne-am pus toată încrederea în el și am acceptat fără ezitare schimbările cerute, inclusiv cele legate de înregistrarea unor noi melodii [una dintre acestea, cover-ul “Come and Get Your Love”, a ajuns No. 1 în topul U.S. Hot Dance/Club Play – n.r.]. I-am spus direct... ‘Credem în tine și dacă ne zici că un cântec e de cacao și n-ar trebui să fie difuzat în America înseamnă că, probabil, acesta e adevărul.’, mai ales că era limpede că intenția lui nu este aceea de a schimba până în miezul său conținutul muzical pe care deja îl iubea lumea în Europa. Mai era un lucru care ni s-a părut firesc și l-am acceptat fără rezerve... trebuia să fim testați, pentru că veneam de la Hansa, casa de discuri care scosese și muzica lui Milli Vanilli [duo-ul care a stârnit un scandal uriaș în showbiz, care a culminat cu returnarea Grammy-ului câștigat în 1990, după ce s-a dovedit că interpreții făceau playback – n.r.]. Odată limpezite detaliile, mașinăria condusă de Clive s-a pus apoi în mișcare. Asta nu înseamnă că am acceptat absolut orice ne-a propus astfel încât, de exemplu, noi am avut ultimul cuvânt în definirea look-ului trupei în imaginile promoționale. Ne doream din suflet să avem succes în State. Cine nu și-ar fi dorit? Iar inspirația lui Clive ne-a ajutat chiar și mai târziu foarte mult să continuăm să existăm în memoria publicului pentru că, uită-te, “Come and Get Your Love”, singurul nostru #1 în America, a fost inclus nu demult - în versiunea sa originală - pe coloana sonoră a filmului de succes produs de Marvel, “Guardians of the Galaxy”. Îți dai seama că a fost un mare plus pentru noi. Acum, în concerte, indiferent ce repertoriu am interpreta, din el nu trebuie să lipsească “Come and Get Your Love” pentru că reprezintă cartea câștigătoare, uneori chiar mai mult decât “Another Night”, “Run Away” sau “Love & Devotion”. 

Ceea ce mă intrigă e că în 1995, anul în care erați în vârful carierei voastre, Real McCoy s-a destrămat cu bruschețe. Poți să îmi spui de ce?

O-Jay: Tatăl meu a murit. Ori când îți petreci toată viața pe drumuri, în turnee, dacă nu menții o legătură constantă și puternică cu propria familie, ești pierdut. Eu am menținut-o. Tatăl meu a murit, eu mă simțeam deja rău, m-am oprit. Mi-am spus ‘Gata, până aici.’. Sunt foarte multe lucruri importante în viață dar când ești în mare parte din timp în turneu ai foarte ușor tendința să uiți asta și să pierzi contactul cu ele, apoi când te întorci descoperi de exemplu că prietenii tăi, deși sunt tot acolo, par diferiți, și asta fiindcă tu ai trăit multe alte experiențe... tu ai fost în Hong Kong și vorbești de minunățiile pe care le-ai văzut pe-acolo iar ei îți vorbesc de cât s-a scumpit transportul în comun în orașul în care te-ai născut. Și tu poți să faci greșeala vieții tale și să crezi că asta nu e important. Ba este extrem de important. Tu i-ai părăsit pentru a intra într-o lume care nu există. O lume falsă, construită pe iluzii. Lumea entertainment-ului nu este una reală ci un fals. De asta Real McCoy continuă să existe, pentru că am încercat întotdeauna să ne menținem conectați la lumea reală.

Dacă tot ai amintit de turneele îndelungate, poți să-mi povestești o experiență memorabilă, mai mult sau mai puțin plăcută, dintr-unul din sutele de concerte susținute de voi?

O-Jay: Nu trebuie să mă gândesc foarte mult. A fost un show la care am participat în Berlin, cred că acum doi ani, unul de mare anvergură, însă în care exista doar un singur live act... noi, așa că organizatorii ne tot amânau intrarea în scenă. S-a făcut ora trei dimineața și toți eram rupți de oboseală. Urcăm în sfârșit pe scenă dar nimănui nu-i mai păsa... a fost un dezastru! Îmi chemasem cei mai buni prieteni, pe membrii familiei... ‘Haideți să mă vedeți pentru prima oara cântând în Berlin, o să cânt pentru voi’. Ei stăteau în preajma scenei iar noi am fost întâmpinați de spectatori cu huiduieli și ‘Fuck you!’-uri... a fost un dezastru. Cel mai prost show din toată cariera noastră! De asta continuăm să glumim și acum că mai rău ca la Berlin nu are ce să ni se întâmple. Sigur că, peste tot în lume, publicul e format din oameni obișnuiți care nu reacționează foarte diferit unii de altii, însă nemții au tot timpul atitudinea asta, ‘Adu-mi tu petrecerea la îndemâna mea și mai văd eu după aia’, pe când în restul locurilor, de obicei, petrecerea este deja acolo, publicul este în dispoziția de a petrece.

N-ați obosit încă după atâția ani? Ce vă motivează să rămâneți... ‘on the road’?

Karin Kasar: Eu ador faptul că în continuare ne simțim foarte bine împreună, râdem cu mare poftă tot timpul... O-Jay: ... și câteodată facem sex în trei [explozie de râs generală – n.r.]... Ce e? De ce tot timpul când vorbesc de gagici, sex sau de subiecte de-astea trebuie să am grijă ce spun? Karin Kasar: Câteodată suntem nevoiți să petrecem mai mult de trei-patru ore în mașină dar niciodată nu ne plictisim pentru că vorbim între noi tot timpul... O-Jay: Uite cine zice asta. N-am apucat să-ți spun că nu mai suport cât de mult vorbești tu timp de patru ore în mașină... mai ales de dimineață. Dar gata, m-am săturat! :) Karin Kasar: Chiar l-am întrebat odată, “O-Jay, tu nu știi cu-adevărat dacă pot să dansez sau să cânt foarte bine. Și-atunci de ce ții mortiș să apărem împreună pe scenă?”. O-Jay: Asta e, în ce-o privește nu mă pot întoarce să repar greșelile trecutului c-o să înceapă ea acum să-mi miorlăie... dar uite că azi publicul a apreciat-o. Deci lucrurile funcționează... aaaah, și era să uit, mai sunt și banii la mijloc. Avem nevoie de bani. Am chiar la mine o hârtiuță pe care pot să ți-o dau și pe care e scris numărul meu de cont, poate poți să-mi virezi câțiva. Oricâți ai de prisos, ha-ha-ha... dacă mă gândesc bine ar trebui să integrăm asta în show, să mă plimb prin public cu o pălărie în mână și să cânt precum La Bouche “I need a dollar dollar”, că tot trebuie să intre și ei pe scenă în seara asta :)

Dincolo de glumă, am apreciat gestul pe care l-ai făcut coborând în mijlocul publicului bucureștean în timpul concertului vostru. Întrebare: pentru a îi atrage pe cei tineri, ce (și dacă) ați schimbat în show-ul vostru?

O-Jay: Trebuie să susții un show de bună calitate iar publicul, chiar dacă este nou, se va bucura să audă muzica, indiferent cât de veche ar fi aceasta. Ieri de exemplu Fun Factory au făcut o treabă grozavă și i-au făcut pe toți să sară și să își ridice mâinile în aer. A fost un show foarte bun. Din păcate al nostru a fost azi pe lumina zilei dar am încercat să dăm tot ce-i mai bun și ce ne-a bucurat mult a fost primirea pe care pe care ne-au făcut-o tinerii care, în mod evident, nu aveau cum să cunoască muzica noastră. Erau zâmbitori, fericiți și deschiși, mai ales că ne-am simțit aproape de ei, fiindcă nouă nu ne place să adoptăm un comportament de vedete care se mulțumesc să se ascundă în backstage și să apară doar ca să performeze pe scenă. That sucks! Am fost nițel frustrați pentru că a existat acel gard care separa publicul așa-zis VIP de cel de masă, iar noi ne dorim ca toți cei care ne plac să aibă posibilitatea să vină cât mai aproape de locul unde cântăm, dar în fine, asta e. De asta am coborât de pe scenă la sfârșit, fiindcă vedeam și în spate mulți oameni bucuroși și fericiți iar aceștia sunt cei care te fac și pe tine ca muzician bucuros și fericit și te infuzează cu energie.

Interviu realizat de Ioan Big, Publisher Zile şi Nopti Bucureşti
Credit foto: Retro Music Festival