Jurnal de bucureștean: Hamlet, a fi la Hanul Gabroveni

„Hamlet și noi” ajunge la ARCUB - Gabroveni joi, 18 iulie, la ora 18.30. E un spectacol vast, care lasă publicului libera intrepretare, trăgându-și seva din experimentele anterioare ale Antoanetei Cojocaru, cea care pune în scenă această montare-laborator: îl vom vedea nu doar pe marele actor Adrian Ciobanu, dar și elemente de joc scenic autoreferențial – vezi piesa-atelier „Arlechino moare?”. Acestora li se adaugă un melanj temerar de distribuție, în care intră și studenți cu experiența rampei și debutanți non-profesioniști care o urmează cu entuziasm pe Antoaneta Cojocaru în Laboratorul de Artă.

E multă vioiciune și îndrăzneală în montarea Antoanetei Cojocaru, care se bazează pe tălmăcirea marilor angliști Leon Levițchi și Dan Duțescu (mă bântuie, când și când, faptul că am citit odinioară că Levițchi traducea „Hamlet” din memorie…). Înainte de a fi o îndrăzneață interpretare contemporană a piesei lui Shakespeare, spectacolul-laborator „Hamlet și noi”, realizat de Antoaneta Cojocaru cu studenți și amatori, e un statement urban al unei montări provocatoare: atrage atenția asupra patrimoniului cultural și a monumentelor istorice de valoare, desfășurându-se în muzee și în case de patrimoniu de la noi. Astfel, noul „Hamlet” își dezvăluie o semnificație însemnată, aceea de a cartografia artistic clădiri-monument din București. Așa cum precizează și Laboratorul de Artă, „este un spectacol itinerant care se joacă în case de patrimoniu și muzee cu scopul de a promova spațiile culturale și arhitectura caselor cu istorie, parte din identitatea României, dar și pentru a trage un semnal de alarmă asupra degradării patrimoniului cultural urban. Al cincilea spectacol HAMLET ȘI NOI și ultimul din această serie se va desfășura la ARCUB Gabroveni, în 18 iulie. Am ales să jucăm ultimul spectacol aici întrucât ARCUB Gabroveni este un exemplu de monument istoric restructurat cu succes și care dintr-o ruină a ajuns un important centru modern al culturii urbane bucureștene”. 

Pentru mine, reîntâlnirea cu artistul complex Antoaneta Cojocaru - pe care am descoperit-o cu ani în urmă în rolul titular din „HELL sau Ce caut eu aici?”, în prima ediție a unui eveniment super-mișto („Noaptea teatrului independent”) - e de fiecare dată nespus de emoționantă. Ce să mai, o ador de-a dreptul.