NAE CARANFIL | Un cineast la teatru

 

Repetiţiile la teatru sunt solicitante pentru mine ca regizor, fiindcă de la prima lectură până la premieră trec câteva luni de zile; progresul se instalează lent şi insidios, nu-l simţi, nu devine palpabil decât arareori, iar eu sunt un tip nerăbdător şi ahtiat să-mi văd gândirea materializată cât mai rapid. La sfârşitul unei zile de filmare am invariabil sentimentul unei mici victorii: am fost pe front, în linia întâi, am scăpat cu viaţă, m-am încadrat în timp, n-am depăşit bugetul, materialul filmat e pus bine la păstrare în cutii.

Mâine o luăm de la capăt. În lunile de montaj şi post-producţie, în care lucrez cu elementele filmului ca la un joc de lego, treptat, eventualele greşeli sau inabilităţi din perioada filmării nu-mi mai sar în ochi, mă obişnuiesc cu ele. Dezvolt involuntar o formă de auto-mulţumire faţă de obiectul muncii mele. Mă simt din ce în ce mai confortabil cu propriul meu, film, mai ales în faza finală a producţiei. În teatru, la ultimele repetiţii, la repetiţiile generale, abia acolo îmi apare cu claritate tot ce nu e încă împlinit sau bine realizat sau cât de cât profesionist pus în pagină şi... mă doare fizic, pentru că ştiu cât de dificil e să mai repari ceva – timpul presează uluitor de mult în acele zile, premiera bate la uşă – şi exact finalul experienţei, care ar trebui să fie o încununare a eforturilor tuturor, mă face să mă simt stresat şi neputincios.

Cityzen NAE CARANFIL, Regizor, scenarist şi compozitor, autorul memorabilelor filme “Filantropica”, “Asfalt Tango” şi “Restul e tăcere”; a debutat în teatru ca dramaturg şi regizor în această stagiune la TNB cu “Papagalul mut”