Nou în oraș: NADASAN – Mai mult decât Sushi

Fostul restaurant Pippo’s din Cartierul Francez a fost preluat de nişte investitori ucrainieni şi transformat în urma unui efort serios de refurbishment într-unul dedicat mâncării şi culturii asiatice.

Deschis în primăvară, Nadasan este un spaţiu luminos şi aerisit, cu mobilier modern şi confortabil în culori discrete, complementar elementelor de design interior care se bazează pe utilizarea sticlei în combinaţie cu verdeaţa (artificială sau naturală), pe care o întâlneşti din pardoseală şi tăblia meselor până spre pereţi şi tavan. Vesela şi accesoriile subliniază prin forme, volume şi cromatică caracterul asiatic ‘generalist’, un plus faţă de prea des întâlnita identitate ‘extrem-orientală’. 

Program zilnic: 11:00-23:00. Str. Virgil Madgearu 27 (Cartierul Francez). Tel: 0745 042 042

Bucătărie asiatică în Cartierul Francez

Nadasan se bazează pe surse de inspiraţie de sorginte asiatică dar printre zecile de preparate din meniu pot fi selectate şi feluri de carne la grill (peşte, pui, curcan sau vită) ce funcţionează bine în asociere cu orezul sau legumele făcute, de asemenea, pe grătar. Altfel, se poate pleca la drum cu un tartar, o supă sau salată, iar felul principal să fie un sushi set de grup sau o combinaţie individualizată după gust de rolls-uri calde şi reci, sashimi, nigiri, gunkan sau zensai. Dintre specialităţile Nadasan, am remarcat ‘Poiana de ciuperci’, ‘Hotatele coapte’, dar mai ales ‘Dragon Breath’-ul (muşchi de vită, edamame, dovlecel, vânătă şi ardei dulce).