Salut, CLUJ | AVATAR... ENDGAME: Schimbarea de lider

După aproape 10 ani în care a dominat imperial box office-ul mondial din toate timpurile, “Avatar”-ul lui James Cameron a fost depăşit de către “Avengers: Endgame” care, în 3 luni de la lansare, a avut încasări de aproape 2,8 miliarde de dolari! Fantezia cinematografică SF a fost învinsă de cea născută din comics-uri iar trendul pare ireversibil chiar dacă sunt anunţate nu mai puţin de 4 sequel-uri la “Avatar”! Din perfecţionism, Cameron a întârziat extrem de mult finalizarea măcar al unuia dintre ele, amânând încă o dată (posibil, nu şi ultima) premieră a lui “Avatar 2” până la finele lui 2021.

Marvel mai are astfel înca 2 ani să îşi pregătească tacticos apărarea locului fruntaş (faza a 4-a din MCU), mai ales ca Spider-Man şi X-Men s-au întors în sânul marii lor familii de supereroi. Deja sunt anunţate pentru 2020 “Black Widow” (povestea transformării Natashei Romanoff în Black Widow) şi “The eternals” (un nou film de... grup, cu Angelina Jolie, Salma Hayek şi Richard Madden printre interpreţi), iar pentru 2021 “Doctor Strange in the Multiverse of Madness” (Dr. Strange revine după evenimentele din “Endgame”, ca şi Scarlet Witch) şi “Thor: Love and Thunder” (Chris Hemsworth va scăpa probabil de burtică, mai ales că vor apare din nou Jane/Natalie Portman şi Valkyrie/Tessa Thompson, colega sa din “Men in Black”).

Nu mai punem la socoteală ce a lăsat să se înţeleagă la SDCC Kevin Feige, boss-ul Marvel, şi anume că sunt pe ţeava “Black Panther 2”, “Captain Marvel 2”, “Guardians of the Galaxy 3”, plus comeback-ul supereroului de culoare Blade (Wesley Snipes va fi înlocuit de Mahershala ‘Green Book’ Ali) şi primul fim cu un supererou asiatic, “Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”.

Păi se va putea bate James Cameron şi ai săi Na’vi cu această armată multicolor costumată? Mai avem multe filme de vazut înainte de a afla raspunsul. Până una-alta, ne aşteaptă chiar în următoarele săptămâni The Rock şi Stath în “Fast & Furious: Hobbs & Shaw”, Gerard ‘300’ Butler în “Angel Has Fallen” şi, să nu uităm, Tarantino cu al său “Once Upon a Time in Hollywood”. Vara, alienii vizitează Cimitirul Vesel iar supereroii se refac la Techirghiol, aşa că ne bazăm tot pe pământenii noştri simpli dar vânjoşi, frumoşi şi la pungă groşi dacă vrem niţică acţiune mai arzătoare.