POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | Bucharest Running Club: Cum a ajuns Bucureștiul pe harta maratoanelor internaționale

Bucharest Running Club s-a înființat în anul 2007 și de atunci organizează în România evenimente de alergare stradală: Bucharest Marathon, Half Bucharest Marathon și Bucharest 10k & Family Run. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se, astfel, celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. În 2015, au avut loc ediția a patra OMV Petrom Bucharest International Half Marathon și a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon. Ambele competiții sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional Asociației Internaționale a Maratoanelor și Semimaratoanelor. Din anul BRC și-a extins portofoliul și au adus pe străzile bucureștene competițiile din cadrul cursei Bucharest 10k & Family Run.

Cum a apărut Bucharest Running Club și cine sunt persoanele din spatele acestei organizații? „Sufletul și inițiatoarea Bucharest RUNNING CLUB este campioana olimpică la canotaj: Valeria Răcilă Van Groningen, președintele asociației. Înainte de prima ediție a Maratonului București, organizat de BRC, Valeria alergase 4 maratoane în București, organizate de domnul Silviu Dumitrescu, și participase în alte capitale europene la evenimente similare cu ceea ce se întâmplă acum la București. Din dorința de a introduce capitala României pe harta maratoanelor internaționale, s-a născut Bucharest RUNNING CLUB. Pentru că nu existau competiții similare în România, în 2008 - 2009 echipa s-a consolidat în jurul Valeriei, s-a format și a învățat din mers etapele organizării unui astfel de eveniment.”

Despre cât de greu a fost procesul de includere a Bucureștiului în circuitul internațional al maratoanelor, cei de la BRC ne povestesc: „Pentru a face parte din circuitul internațional al maratoanelor, trebuie să respecți anumite norme, să te conformezi unor standarde, ale organizațiilor internaționale, AIMS și IAAF. Evenimentele Bucharest RUNNING CLUB au fost concepute în concordanță cu aceste standarde încă de la prima ediție. Directorul de cursă al Bucharest RUNNING CLUB, Paolo Ottone este și manager tehnic al Federației Internaționale de Atletism (IAAF), iar în 2008 venea cu experiența Maratonului de la Praga, unde ocupase, de asemenea, poziția de director de cursă timp de 14 ani. Acum, atât Maratonul București, cât și Semimaratonul București sunt singurele competiții din regiune acreditate cu Bronze Label de IAAF.”

Despre cel mai popular eveniment pe care-l organizează BRC, dar și despre cel la care țin cel mai mult: „Deși a început 4 ani mai târziu, Semimaratonul București din mai a egalat din punctul de vedere al notorietății și al numărului de participanți Maratonul București din octombrie. Bucharest 10k&Family Run, cel mai nou dintre evenimente, va aniversa în 2020 cea de cincea ediție. Așa cum un părinte nu poate alege doar unul dintre copii, și noi le iubim pe toate, pe fiecare în parte pentru elementele lor specifice. La Maraton și la Semimaraton vin alergători din peste 70 de țări, orientați spre performanță, dornici să-și depășească timpii de la cursele la care au participat anterior. La 10k&Family Run, pentru că distanțele sunt mai accesibile, publicul și atmosfera sunt diferite. Spre exemplu, în cadrul 10K&Family Run, există o cursă, la care bebelușii care nu merg încă, parcurg, pe niște saltele, distanța maratonului, dar în metri, în loc de 42,195 km - 42,195 m. E o cursă pe care o iubim deopotrivă noi organizatorii, publicul și media.”

Este Bucureștiul un oraș prietenos cu alergătorii? „Există numeroase parcuri în care te poți antrena pentru curse, există și din ce în ce mai multe competiții, atât în București, cât și în țară. Alergarea este un sport „la îndemâna“ oricui. Îți trebuie doar o pereche de încălțăminte de alergare și voință.”

De ce ar recomanda BRC bucureștenilor să participe la evenimente de alergare stradală prin oraș? „În primul rând, este o atmosferă specifică, pe care nu o pot găsi decât la competițiile de alergare. Celor mai puțin familiarizați, le recomandăm, pentru început, să iasă din case și să încurajeze alergătorii, să participe la încălzire, la start. Și o vor simți. Sunt mulți bucureșteni care au condiție fizică, unii care chiar aleargă de câteva ori pe săptămână, dar se tem de participarea la cursă. În momentul în care fac pasul de se înscrie, vor avea o motivație suplimentară de a se antrena constant. Există o comunitate a alergătorilor, sunt ca o familie, majoritatea se cunosc între ei, se leagă sau se consolidează prietenii. Este, de asemenea, o modalitate de a susține cauze în care crezi. Alergătorii sunt, în general, persoane cu simț civic dezvoltat. Fundațiile care au grupuri de alergători reușesc să strângă sume considerabile, cu care să achiziționeze aparatură medicală, să îi susțină pe cei defavorizați să aibă o viață normală, etc. Pe site-urile evenimentelor www.bucuresti21km.ro, www.bucuresti-maraton.ro și www.bucuresti10km.ro sunt disponibile toate informațiile despre ONG-urile pentru care se aleargă la fiecare ediție.”

Un lucru pe care puțini îl știu despre maratoane / semimaratoane: „Fondatorul Maratonului de la New York este un român, a cărui statuie se află în Central Park, iar, în semn de omagiu, traseul maratonului trece întotdeauna pe lângă acea statuie.”

Maratoanele aduc multe beneficii unui oraș ca Bucureștiul, iar cei de la BRC ne conving de acest lucru cu următoarele exemple: „Dezvoltarea turismului, creșterea preocupării pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, dezvoltarea spiritului civic, zile cu mai puține noxe, nașterea de noi valori în sport, crearea unor comunități care împărtășesc valori comune.”

Dacă Bucureștiul ar fi o persoană, BRC ar descrie-o astfel: „Tânăr, cosmopolit și plin de viață.”

Planurile de viitor pentru BRC sună astfel: „Să creștem și să promovăm evenimentele care ne-au făcut cunoscuți și, poate, să dăm naștere altora noi, care să devină la fel de cunoscute.”

 Articol de Gruia Dragomir, Redactor Zile şi Nopţi Bucureşti
credit foto: PhotoRun Romania (by Bucharest RUNNING CLUB)