Cum a fost și ce urmează în cadrul Festivalului Musica Barcensis 2019?

 

 

Aprox. 2000 de spectatori și 68 de artiști au participat la cele 7 concerte care au avut loc în luna iulie 2019, în cadrul Festivalului Musica Barcensis, în bisericile evanghelice fortificate din Brașov și împrejurimi.


În luna august continuă seria de concerte, în fiecare weekend, polul central al zilelor de duminică mutându-se la biserica fortificată din Prejmer, inclusă în patrimoniul UNESCO, cu o acustică de excepție.

Cele 10 concerte din august aduc în prim plan artiști consacrați (Ansamblul Cantate Domino), ansambluri cunoscute și premiate (Anatoly, Fonte di Gioia), muzicieni naționali și internaționali (Trio Alfa, Trio Aventd’Anches, Corul CYRIL & METHODIUS – THESSALONIKI - Grecia, JUNGE PHILHARMONIE OSTWÜRTTEMBERG – Germania) precum și concerte educative pentru copii (Bucharest Winds Ensemble, cu povestea muzicală “Frumoasa din Pădurea Adormită”).

Festivalul se încheie în 1 septembrie, la Biserica Neagră, cu concertul simfonic al orchestrei de tineret: JUNGE PHILHARMONIE OSTWÜRTTEMBERG, din  Germania.

Festivalul Musica Barcensis este și în luna august un prilej pentru spectatorii de toate vârstele de a se relaxa și de a petrece un timp de calitate în compania muzicii, în spațiile gotice sau clasiciste ale bisericilor fortificate din Țara Bârsei.  
Festivalul Musica Barcensis 2019 este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

Organizatori:

Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. România – Parohia Brașov și Bisericile Evanghelice din Hărman, Codlea, Râșnov, Ghimbav, Cristian,  Prejmer și Vulcan.

Sponsori:
NBHX Rolem srl, Preh România srl, Einschenk Instrumente Muzicale, DTR Dräxlmaier Sisteme Tehnice România srl, Chemark Rom srl, Transilvania Leasing & Credit, Miele Tehnica Brașov srl, Sika Romania srl.

Parteneri:
Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Codlea, Primăria Comunei Feldioara, Asociația ”Brașovul Pedalează”, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Coresi Shopping Resort

 

Programul Festivalului Musica Barcensis - Ediția a X-a - august

3 aug.  - 18.00 - Cetatea Feldioara      Ansamblul CODEX

4 august -  17.00 -  Prejmer                CANTATE DOMINO

10 august - 18.00 - Ghimbav             TRIO ALFA

11 august - 17.00 - Prejmer                JUGENDBACHCHOR & CAPELLA CORONENSIS

17 august - 18.00 - Cristian                Corul THESSALONIKI

18 august - 17.00 - Prejmer                Ansamblul baroc FONTE DI GIOIA

24 august - 18.00 - Vulcan                 Ansamblul baroc TRIO AVANTD’ANCHES

25 august - 17.00 - Prejmer                Cvintetul vocal ANATOLY

31 august - 19.00 - Sf. Martin            Poveste muzicală - BUCHAREST WINDS ENSEMBLE

1 sept. - 18.00 - Biserica Neagră        JUNGE PHILHARMONIE OSTWÜRTTEMBERG

 Ne vedem aici