Omul cu discurile | SEBASTIAN BURNECI – „UNSPOKEN – LIVE AT THE RADIO HALL”

Albumele de jazz autohtone și remarcabile în același timp sunt atât de rare și de ieșite din orice circuit organizat, cu activitate coerentă, încât le putem considera adevărate sărbători izolate, puse doar în calendarul celor direct implicați și al celor care urmăresc fenomenul îndeaproape. Altfel, e foarte posibil ca publicul deschis la excepții să fie total surprins de anumite albume cu adevărat conținut artistic, cu rădăcini în imensul idiom jazz-istic. Dintre toate zbaterile orgolioase și pe lângă subiect remarcăm doar câteva producții care contribuie în mod real și articulat la îmbogățirea discografiei de gen, care să spună ceva acestui public în formare.

Poate cea mai complexă realizare, cea mai bogată, pentru că se remarcă și prin compoziție, orchestrație și atmosferă, nu doar prin avânt solistic, este cea apărută sub semnătura trompetistului Sebastian Burneci, un muzician titrat, întâlnit pe toate scenele de la folk la jazz, pe bună dreptate apreciat pentru ton, versatilitate și spontaneitate. „Unspoken” este un album pe care putem admira, indiferent de titlu, arta de a dezvolta o temă, fie ea originală sau standard, de a-i oferi pulsația potrivită, de a balansa estetic repertoriul între liric și groove, de a echilibra conținutul clasic cu aerul modern și de a pune reflectorul pe toate instrumentele solistice, generos împărțite în ansamblu.

Peste toate, mi-a plăcut atmosfera creată și păstrată pe tot parcursul înregistrării, în care toți muzicienii, prin partitură și lider, au reușit să se conecteze pentru a da cât mai multă valoare acestui conținut masiv, impozant, dar greu de coordonat fără o implicare maximă. Am simțit mai mult rezultatul relației dintre muzicieni decât dorința vreunuia de a sta pe un soclu. Deasemeni, solourile remarcabil integrate în aranjament, bunul simț al intervențiilor, abilitatea secției ritmice (care ar fi putut fi mai viguros completată de percuție), valurile de orchestră bine calibrată dar și emoția pasajelor lirice sunt puncte solide, cu consistență proprie, care ne rămân în memoria muzicală. Și totul e ”live”, preluat din concert, fără machiaj corector. Avem toate motivele să ne bucurăm de acest album, la fel cum o facem la fiecare eveniment rar și de calitate. E bine când muzicienii talentați își fac timp și pentru ei.

Berti Barbera