PERFORMING ARTS | Actorii lui Quentin Tarantino

Ca şi în cazul celorlalte 8 filme ale lui Tarantino, distribuţia lui “Once Upon a Time... In Hollywood” - care va avea la noi premiera pe 16 august - este una eclectică şi conţine actori talentaţi din generaţii diferite, cu background-uri profesionale diverse şi cu o notorietate variabilă, de la una nişată la cea de masă, altfel aproape imposibil de conceput ca ansamblu prezent în aceeaşi producţie cinematografică. Dată fiind plasarea poveştii într-o realitate alternativă, suntem realmente curioşi cum vor fi personificate icon-uri ale cinematografiei hollywoodiene de acum jumătate de veac precum Steve McQueen, Roman Polanski sau Bruce Lee. 

Interpreţii principali, starurile Leonardo DiCaprio şi Brad Pitt, fuseseră deja capete de afiş în câte unul dintre filmele lui QT, Leo în “Django Unchained” iar Pitt în “Inglorious Basterds”, pentru că, aşa cum ne-a obişnuit, cineastul a distribuit actori cu al căror potenţial era familiarizat deja datorită colaborărilor precedente, precum Kurt Russell (segmentul “Death Proof” din “Grindhouse”), Michael Madsen (“Reservoir Dogs”, “Kill Bill”), Bruce Dern (“The Hateful Eight”) sau Zoë Bell (“Death Proof”, “Django Unchained”), ultima, coordonatoarea cascadorilor, fiind o veche colaboratoare al lui QT, aflată deseori în postura personajului lui Brad Pitt, cea de dublură (în “Kill Bill”, chiar pentru Uma Thurman). 

La extrema opusă acestor ‘veterani’ cărora li se alătură Brenda Vaccaro, actriţa ce apărea în 1969 în oscarizatul “Midnight Cowboy” al lui Schlesinger, sau vedeta serialelor Western din anii ’50-’60 Clu Gulager, dar şi Nicholas Hammond din... “Sunetul muzicii”, QT ne propune nume proaspete pentru un proiect atât de aparte, dintre care - în afara lui Margot Robbie, interpreta lui Sharon Tate - atrag atenţia Dakota Fanning, consacrată deja prin rolurile din blockbustere ca “Ocean’s Eight” sau “Twilight Saga”, Margaret Qualley, remarcată într-un alt film din L.A.-ul de acum 50 de ani (“The Nice Guys”), dar şi Rumer Willis, fata lui Bruce (remember “Pulp Fiction”), tânără deja obişnuită cu roluri din cele mai diverse (“Future World”, “Sorority Row”). '

credit foto: polygon.com

Am lăsat la final garnitura de vedete ce susţine în plan secund trioul DiCaprio-Pitt-Robbie. Unele şi-au câştigat notorietatea în TV, ca Damian Lewis (“Homeland”), Timothy Olyphant (“Deadwood”) sau Luke Perry (“Beverly Hills, 90210”, “Oz”), iar altele în cinematografie: Emile Hirsch (“Milk”, “Into the Wild”), Scott McNairy (“Argo”, “12 Years a Slave”) şi ultimul, dar nu cel din urmă, însuşi...  Al Pacino, legendarul actor care a debutat în cinematografie în 1969, anul în care se petrece acţiunea lui “Once Upon a Time In... Hollywood”. Va fi fără îndoială un regal să îi vedem pe toţi aceşti performeri în filmul imprevizibilului Tarantino. [I.B.]

credit foto: Anthony Harvey/REX/Shutterstock - indiewire.com