TRAVEL | #hailațară #Nocrich #2 #județulSibiu

Vă amintiți cum localitățile de pe Valea Hârtibaciului s-au împletit cu natura din jur? O altă caracteristică specială a lor este că, deși se aseamănă, fiecare așezare lasă o amprentă unică în peisaj și în memoria vizitatorului.

Nocrichul, spre exemplu, se diferențiază de departe cu aspectul turnului bisericii evanghelice, colorat și răsucit, (ca o înghețată proaspăt montată în con). Numele localității este legată de prezența bisericii, Nocrich/ Neukirch /Újegyház însemnând „biserică nouă”. Dar și celălalt nume al localității, Leschkirch, se presupune că face referire la Sfântul Ladislau, căruia i-a fost închinată biserica atunci când a fost ridicată, în secolul al XIII-lea. Aceasta a fost fortificată în secolele XV-XVI cu un zid și cinci turnuri.

În anul 1800 biserica a ars în urma unui incendiu, moment în care locuitorii au reconstruit-o cu cei mai buni meșteri cunoscuți. Astfel edificiul de cult este printre puținele din sudul Transilvaniei care reflectă stilul baroc atât în exterior cât și în decorațiunile interioare. La refacerea bisericii a contribuit și însuși Samuel von Brukenthal cu suma de 1000 de florini (investiția depășind 8000), deoarece Nocrichul este locul în care s-a născut în 1721, cel care mai târziu a devenit guvernatorul Transilvaniei...

 

#SibiuTourism

credit foto #nocrichscoutcentre