PE GUSTUL NOSTRU | Lente – farmecul discret al burgheziei care are unde să mănânce micul dejun la orice oră

Supe și salate, paste, wokuri, wraps, burgers, deserturi. Nu poți să lei iei la pachet că au înghețată.

Am stat acum câțiva ani cu chirie prin centru, în zona Maria Rosetti. Greșelile tinereții… După prima iarnă în care a venit factura la gaz cam două sute de euro într-o singură lună, mi-au trecut destul de repede aerele de boem care visează să vină pe jos acasă de la cârciumă. Să nu fiu totuși ingrat, a fost o vreme de boierie în care m-am complăcut în starea de bon viveur care-și plătește scump capriciul. O vreme în care am învățat pe de rost gusturile restaurantelor și teraselor din jurul Parcului Icoanei. Unul dintre marile răsfățuri culinare era micul dejun târziu de la Lente, bistroul de pe strada Praporgescu, pentru cunoscători. Acolo unde e în prezent Londohome. Acum sunt multe cârciumi care au învățat rutina bucureșteanului care vrea să mănânce, cel puțin în weekend, un mic dejun după amiaza când se trezește din mahmureală. În urmă cu câțiva ani însă, Lente era o excepție de la regula barbară conform căreia micul dejun se servește până la 10, maximum 11.  

Între timp, a apărut acest Lente din Dionisie Lupu 78. Meniul mai păstrează unele din dish-uri familiare ale celui din Praporgescu: Supe și salate, paste, wokuri, wraps, burgers, deserturi... Mâncare de hipsteri, cum ar zice un prieten.

 Am reușit performanța de-a mânca micul dejun la Lente de pe Dionisie Lupu pe la 16.48, într-o joi. Oh, well, mai sunt și zile din astea... 

În principiu, au rămas și breakfasturile de odinioară - prețurile sunt decente, de la 21 de lei până la 25, dar, în pas cu vremurile, au apărut vreo două feluri pentru vegani. Eu am încercat DISNER: două ochiuri, fasole roșie, chorizo, castraveți, ardei, sos chimichuri, sos chili, salvie. Note to self: ouă ochiuri și fasole nu e deloc o combinație rea, ar trebui să revin asupra chestiunii mai des. Un mic dejun absolut decent și consistent, la 23 de lei.

Mai există, pentru carnivori, variantele ALUMETE (23 de lei) și ATLANTA (25 de lei), pe bază de omletă, o farfurie WARWICK (25 de lei) pentu cei care visează ceafă de porc cu cartofi prăjiți (chiar) și la micul dejun, precum și două feluri de mic dejun vegetarian, SAMSUN (23 de lei) și PUTRINGO. Mă rog, de toate pentru toți cei care nu sar peste breakfast.

O singură observație mofturoasă am, în calitate de vechi și fidel client al Lente: pe vremea bistroului din Praporgescu platingul era o adevărată operă de artă, fiecare componentă a micului dejun avea recipientul său și povestea sa în cadrul farfuriei. Acum, tot micul dejun e înghesuit pe-o singură farfurie, ca la orice bistro, din orice colț al lumii.

Articol de George Mihalcea