Nouă zile până la Excelsior TEEN-FEST | Spectacole de teatru și artă participativă pentru adolescenți

 

 

În perioada 29 septembrie - 6 octombrie 2019, adolescenții vor putea urmări, sub genericul Cine sunt EU?, 12 spectacole care vorbesc despre ei, povești clasice transpuse în viziuni regizorale moderne sau creații scenice inedite despre provocările vieții de adolescent.

 

TEEN-FEST le propune adolescenților și o altfel de întâlnire cu lumea teatrului și a artelor conexe, oferindu-le ocazia de a fi nu doar spectatori, ci și creatorii și protagoniștii unor povești. Astfel, în programul acestei ediții de festival, spectacolele prezentate în secțiunile principale, Reborn Classics și Teen Attitude, vor fi completate cu evenimentele prezentate în cadrul secțiunilor conexe (Maratonul Adolescenței Teens in the Spotlight, Atelierul de artă fotografică, #teatruînlicee, Ieri vs. Azi și #împreună), evenimente cu un puternic rol formativ.

Conceput ca un spațiu al intersecțiilor creative, Maratonul Adolescenței Teens in the Spotlight aduce în prim-plan spectacole de teatru tânăr, concerte, proiecții foto și momente de improvizație susținute chiar de liceeni.
La Atelierul de artă fotografică Cine sunt EU?, tinerii vor descoperi prin intermediul obiectivului, definiții subiective ale lui Eu reflectat în realitatea cotidiană. Tot despre căutarea unor posibile răspunsuri la întrebarea leitmotiv Cine sunt EU? este vorba și în expoziția lucrărilor realizate de elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, lucrări expuse, pe întreaga durată a Festivalului, în foyerul Teatrului EXCELSIOR. Secțiunea #împreună este dedicată tinerilor cu dizabilități senzoriale și face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Teatrului Excelsior ce facilitează tinerilor cu deficiențe senzoriale accesul la spectacolul de teatru prin folosirea unor mijloace tehnice auxiliare, dovedind astfel că artele spectacolului pot fi un eficient vehicul al incluziunii sociale. Ca în fiecare an, TEEN-FEST iese din sala de spectacol și ajunge și în curtea școlii (#teatruînlicee) – anul acesta, sub forma unui performance realizat de un invitat surpriză, inspirat de tema noii ediții.

Excelsior TEEN-FEST va aduce, așadar, în peisajul cultural bucureștean opt zile pline de spectacole, ateliere, concerte și invitați speciali care conturează o nouă ediție ce stă anul acesta sub semnul explorării propriei identități.

Iată un crâmpei din pregătirile pentru anul trecut⬇

 

Biletele se pot rezerva exclusiv prin e-mail (organizare@teatrul-excelsior.ro) sau telefonic (0728.972.672), iar achiziționarea acestora se realizează exclusiv în ziua spectacolului, de la casa de bilete a teatrului unde se desfășoară acesta, cu cel puțin o jumătate de oră înainte de începere.

Programul Festivalului este disponibil pe https://www.teatrul-excelsior.ro/programul-excelsior-teen-fest-2019/

Organizator: Primăria Capitalei prin Teatrul Excelsior

Parteneri: Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Național București, Teatrul Nottara,
Centrul de Teatru Educațional Replika, unteatru, Teatrul Toma Caragiu Ploiești;
Colegiul Național „Elena Cuza”, Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes”, Școala Centrală,
Școala Europeană București, Școala de Artă București, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România București FM, RFI, AGERPRES, Revista Culturală Leviathan, Revista Amfiteatru, Ziarul Metropolis, SAPTE SERI, Zile și Nopți, Star Gossip Magazine, Click pentru Femei, OK Magazine, Femei de 10, Interviuri cu Mia, alinaprodan.ro

Sponsori: Aqua Carpatica, PanFood, Biscuiții Poieni, Domeniile Sâmburești