POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | INDIE BOX, cutia cu proiecte artistice independente

 

 

Pe 5 octombrie, la POINT, este anunţat concertul performativ I Am You, născut din dorinţa comună a solistei vocale A-C Leonte şi a beatboxer-ului şi coregrafului Denis Bolborea de a explora ideea de ritual prin tehnici şi tehnologii moderne. Proiectul IMU este coordonat de Indie Box, o inţiativă independentă fondată în Bucureşti în 2016 de către Alexandra Bălăşoiu şi Denis Bolborea, absolvenţi de Coregrafie la UNATC şi colegi în Tangaj Dance, colectivul coordonat de Simona Deaconescu, doi tineri care au decis să investească serios timp şi creativitate în cercetarea şi explorarea artistică interdisciplinară. Dincolo de activitatea susţinută ca performer, Alexandra predă regulat cursuri de dans contemporan, nu doar avansaţilor sau începătorilor adulţi (programul Flowprints) ci şi copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani (atelierul Mişcăm lumea), şi este implicată în proiecte de cercetare precum h.e.art – humans embodying art.
În paralel cu apariţiile pe scenă ca beatboxer şi solist vocal (este membru al grupului a cappella Blue Noise), Denis i s-a alăturat Alexandrei ca pedagog inclusiv pentru seriile de ateliere din programul Playground şi cea organizată de Asociaţia Tandem, care propunea un dialog între văzători şi nevăzători. Am stat de vorbă cu fondatorii Indie Box pentru a afla mai multe despre povestea acestei “cutii cu proiecte independente”.

credit foto: Andrei Gîndac

Înainte de Indie Box: “Amândoi eram performeri în spectacole de dans. Denis a avut întotdeauna şi latura asta de concerte, cu Blue Noise şi separat, iar eu am mai avut colaborări în domeniul dezvoltării de proiecte dar pentru altcineva, şi atunci am făcut Indie Box ca să le facem atât din punct de vedere al managementului cât şi din cel al conţinutului artistic.” [AB].

credit foto: Andrei Gîndac

Cum a apărut Indie Box: „L-am făcut în principal ca să punem în el tot ce nu încăpea în altă parte, în sensul de a face noi, de la zero, tot ceea ce ne propuneam să cercetăm şi să producem, şi nu puteam să o facem în colaborare cu altcineva. S-a focusat pe dans, apoi pe dans în dialog cu muzica, din cauza background-urilor noastre, adică e o iniţiativă subiectivă.” [AB]. “... dar au fost şi nişte intervenţii culturale pentru că am lucrat inclusiv cu nevăzători şi asta a avut la bază un prim proiect Indie Box, eartoBucharest, care a avut ca scop maparea - nu neapărat în întregime că n-ai cum - a diverselor zone din Bucureşti. Am lucrat cu un inginer de sunet, Mara Mărăcinescu, pasionată de field recording, care îşi dorea şi ea să carteze oraşul şi au existat nişte performance-uri în cadrul acestui proiect în care ne foloseam de înregistrări şi de testimoniale de la diverse persoane apropiate sau reprezentative pentru anumite locuri pe care noi le-am populat şi cercetat.” [DB]

Ce şi-a propus să mapeze eartoBucharest: “E mai degrabă o arhivă a prezentului. Cum sună Bucureştiul la nivelul actual. Avem şi un site dedicat acestor înregistrări care se poate actualiza cu unele noi. În ultima vreme am fost mai puţin activi dar avem de gând să lucrăm din nou pe el. Proiectul a făcut parte din Acceleratorul de idei lansat de Arcub în cadrul candidaturii Bucureştiului pentru 2021 [Oraşul In-Vizibil – n.r.] la titlul de Capitală Europeană şi unul dintre scopuri era acela de a conecta periferiile cu centrul oraşului. Am descoperit în procesul ăsta că există noţiunea de periferie chiar şi în zona centrală. Peisajul urban se identifică la periferie cu cel pe care îl găseşti şi în centru. Dincolo de componenta antropologică, proiectul a avut inclusiv o latură legată de poluarea fonică pe care noi am subliniat-o în demersurile noastre.” [DB]

credit foto: Lavinia Pollak

Bucureştiul ca o “cutie” mai mare pentru Indie Box: “Pe mine mă chinuie puţin Bucureştiul. Mi-e greu. Mi se pare aglomerat, mi se pare rece, mi se pare murdar câteodată, mi se pare că oamenii sunt foarte izolaţi şi fiecare în bula lui” [AB]. “... deşi aici găseşti cea mai mare deschidere către formele astea de manifestare în care noi ne-am angrenat de-a lungul timpului şi ne-am dezvoltat abilităţi; există şi un Centru Naţional al Dansului... parcă aici e cea mai mare paletă de oportunităţi. Acesta-i principalul motiv care ne leagă de oraş şi nu e atât de puternică dorinţa de a locui în el. Noi stăm într-un cartier-dormitor, stăm în Drumul Taberei, care e puţin mai verde, dar în ultima vreme suntem invadaţi de construcţiile astea care nu se mai termină, de la construcţia metroului la săpăturile pentru înlocuirea bordurilor care au rămas la stadiul de şanţuri.” [DB]

credit foto: Lavinia Pollak

Semnificaţia cuvântului... independenţă: “Ideea de independenţă a stat la baza întregului concept al Indie Box, ideea de a te poziţiona în procesele de cercetare şi producţie artistică pe care noi le facem undeva în afara unui traseu foarte clar sau a unor metode foarte concrete. Am căutat în permanenţă să găsim alte metode de a cerceta, chiar şi în zona de dans contemporan, alte metode de a ajunge la muzică, prin corp... Independent înseamnă felul în care îţi pui întrebările, felul în care te raportezi la ce vrei să afli. Nu ne bazăm pe o anumită tehnică a dansului contemporan ci mai degrabă am pornit de la experienţele noastre personale de performeri, pedagogi, coregrafi, ş.a.m.d., şi-am structurat un concept de cursuri care pleacă de acolo.” [AB]

Dependenţa de resurse pentru a susţine independenţa creativă: În ce priveşte banii, “aplicăm la fonduri precum sunt AFCN-ul sau Arcub-ul, dar ne susţinem activitatea şi prin cursuri de dans şi de dans-muzică.” [AB]. Dependenţa de cursanţi. De ce ar veni cineva să înveţe dans contemporan în loc de... salsa? “Cursurile de dans îţi oferă o anume libertate pe care nu o poţi estima dinainte dacă n-ai trecut prin experienţa asta” [DB]... “Cred că îţi îmbogăţesc capacitatea de exprimare chiar dacă nu foloseşti dansul întrucât nu eşti actor sau performer, îţi uşurează cumva limbajul non-verbal, te face să te simţi mai bine în pielea ta, nu are nici atâtea limitări ca alte stiluri de dans şi atunci nu simţi că ai făcut ceva greşit. Nu există vreun lucru greşit pe care să îl faci la un curs de dans contemporan dedicat începătorilor şi atunci este mai mult despre cum te transformă mişcarea, faptul de a te pune în mişcare, despre propunerile cu care venim, ce pot fi din zona de relaxare, alteori din cea de exprimare sau uneori în zona asta, mai muzicală, depinde de formatul cursurilor. Pentru amatori e mai degrabă o dezvoltare personală.” [AB]

 

Diferenţa între dansul contemporan al Alexandrei şi dansul urban al lui Denis: “Nefiind asociat cu o anumită formă sau estetică, dansul contemporan este mai mult un termen-umbrelă, care se ramifică în foarte multe direcţii şi încercăm să spargem miturile astea despre faptul că trebuie să fie într-un anume fel sau că are neapărat ca sursă baletul.” [DB]. Dar dansul urban nu este şi contemporan şi... invers? “Dansul urban, aşa cum l-am experimentat eu, vine de fapt de la street dance-ul americanilor, că ei au promovat genul ăsta de manifestare, şi se identifică printr-o varietate foarte clară şi precisă de stiluri şi paşi... şi muzică, pentru că este foarte, foarte conectat cu muzica. Chiar dacă are o libertate de exprimare prin propriul filtru şi propriul corp, street dance-ul se identifică foarte clar cu anumite norme, chiar dacă acestea evoluează în timp şi se transformă. În dansul contemporan sunt mai puţin segregate diferenţele de stilistică. Asta ar fi o diferenţă fundamentală.” [DB]. “Cred că cel mai relevant e proiectul de anul trecut când am vrut să experimentăm dansul contemporan în stradă, deci e cumva o combinaţie, şi a fost foarte bogat ca proces de cercetare pentru că am mers în diferite locaţii şi am dansat acolo, am încercat să creăm acolo inspiraţi de loc, de oameni, de sunete, iar totul s-a concretizat până la urmă în trei producţii coregrafice solo, una făcută de mine, alta de către Denis şi cealaltă de colega noastră Valentina care e profesor universitar [Valentina De Piante Niculae, cadru didactic la secţia de Coregrafie din cadrul UNATC – n.r.], şi care ne-a fost şi nouă profesoară... unul din feedback-urile de pe stradă fiind chiar ăsta: ‘Duceţi-vă la şcoală!’” [AB]

Despre laboratoarele de cercetare colectivă: “Ideea s-a născut într-o rezidenţă la Montpellier, în timpul unui workshop integrat într-o primă fază a programului de masterat de acolo, cu două coregrafe americane, Deborah Hay şi DD Dorvillier. Ele au propus o chestie care atunci nu a funcţionat prea bine (pentru că nu şi-au asumat foarte mult rolul de coordonatoare ci s-au integrat şi făceau parte din proces ca şi noi), dar care mie mi-a plăcut foarte mult şi pe care am vrut să o aduc apoi aici şi încă n-am reuşit 100%... dar o să mai încerc, un format foarte liber în care ne încurajau să cercetăm fiecare în propria noastră direcţie, care pleca bine structurat dar devenea din ce în ce mai liber pe măsură ce workshop-ul avansa. Ideea era de a vorbi, de a te mişca, de a te atinge şi de a scrie despre ce te interesează, fie singur, fie în raport cu ceilalţi, şi spre final totul se concretiza într-un fel de ‘supermarket de idei’ fiindcă fiecare era în propria lui cercetare dar se putea folosi şi de ceilalţi. Era un spaţiu viu şi fertil. Din tot ce-am aflat despre Deborah Hay, rezonez cu două aspecte: cum îşi construieşte scenariile şi cum alege să le scrie pentru că are un mod foarte personal de a face asta şi ţine să şi le documenteze, şi îmi plac întrebările pe care şi le pune, căci ea cam aşa lucrează, plecând tot timpul de la o întrebare legată mai mult sau mai puţin de corp şi zicând ‘What if...?’”. [AB]

De la Sound Alchemy la relaţia muzică-dans-emoţie: “Sound Alchemy a fost lucrarea mea de licenţă care a participat şi în cadrul unui concurs de coregrafie. A fost o primă tentativă a mea de a conecta cele trei interese ale mele. Mi-am asumat cam multe roluri, de coregraf, dansator şi creator de muzică live, şi n-am reuşit să le explorez foarte bine în acel timp nu foarte lung. Am inserat elemente de beatbox şi voce, m-am folosit de acelaşi gen de tehnologie pe care îl regăsim şi în I Am You. Pe parcurs, a rămas însă o dorinţă nemanifestată mult timp, până anul trecut când am readus în discuţie dialogul între corp, voce şi tehnologie într-un proiect propriu. A mai existat un proiect în cadrul companiei Tangaj Dance din care noi facem parte (dar nefiind rezidenţi pentru că Simona Deaconescu mereu selecţionează noi performeri pentru următorul spectacol) şi mă refer la proiectul Birdville, care a suferit multiple transformări din 2014 de când funcţionează şi care încă se rulează dar într-o altă formă şi cu alţi dansatori, în acelaşi spaţiu în care vom susţine şi IMU, la POINT. Acolo exploram din nou legătura dintre voce şi corp pentru că mereu le foloseam mult, în acelaşi timp, pe ambele. Am mai încercat pe parcursul timpului diverse forme de manifestare care puteau include abilităţile mele [spectacolele de teatru Studii despre iubire şi 7 blesteme... cerute, făcute şi legate ale lui Chris Simion – n.r.], dar deşi inserăm text chiar în lucrările pe care le construim actualmente, nu am explorat foarte mult zona de teatru-dans.” [DB]

Despre lucrul cu copiii (programul Playground al Idea Box alcătuit din atelierele interdisciplinare My body-the superhero, Singing bodies şi This is my story): “A fost o provocare care ne-a adus şi satisfacţii.” [DB]. “E interesant să lucrezi cu copiii pentru că sunt proaspeţi şi liberi, sunt nealteraţi de o stilistică anume în ceea ce priveşte dansul, sunt încă deschişi către propuneri, sunt creativi, dar, în acelaşi timp, creativitatea lor excesivă poate să devină un obstacol căci uneori au prea multe idei, prea multe dorinţe, prea mult entuziasm.” [AB]. “Şi ne pot schimba inclusiv nouă percepţia cu ideile lor care par a fi neîngrădite.” [DB]

Cum sunt atraşi performeri precum A-C Leonte în proiectele Indie Box: “Pe Ana [Ana-Cristina Leonte – n.r.] cred că am convins-o anul trecut când am avut proiectul cu Blue Noise pe care eu l-am iniţiat plecând de la o cercetare a corpului în nişte laboratoare de creaţie [Laboratorul de voci – n.r.] pe care le-am făcut cu ei, foarte deschişi şi interesaţi să se dezvolte corporal şi să fie mai prezenţi scenic atunci când cântă. Le-a plăcut cum au evoluat lucrurile şi în final chiar au creat un album a cappella. Pe parcursul derulării proiectului, Denis şi cu Ana au avut la un moment dat o sesiune de creaţie care s-a finalizat cu una din piesele de pe album şi s-au înţeles aşa de bine încât şi-au zis ‘Hai să facem mai multe.’” [AB]. “Mai trebuie spus că Ana mai experimentase în zona dansului contemporan, a venit şi la cursurile noastre şi s-a dus şi la altele, deci se jucase deja cu mai multe forme de dans.”. [DB]

Despre proiectul I Am You: “De data asta iniţiativa a fost a Anei şi nu a noastră, dar noi am rezonat cu ea. Şi-a dorit să exploreze ce înseamnă latura spirituală a ritualului în societatea contemporană, ce mai poate fi un ritual pentru oamenii de astăzi care nu prea se mai duc la biserică sau dacă se duc nu prea mai înţeleg sensul profund şi o fac doar pentru a respecta tradiţia.” [AB]. “E vorba de latura spirituală a ritualului care poate duce la o formă de expresie şi, de ce nu, la o formă de conectare cu o forţă superioară nouă pe care poate o canalizăm prin genul ăsta de expresie artistică. Aici voiam să ajungem mai apoi pentru că nu ne-am gândit neapărat la ideea de ritual religios ci la ideea primordială de conectare cu comunitatea din care faci parte prin propriul corp, prin muzică şi dans, care e o nevoie intrinsecă şi poate încă o mai manifestăm, mai mult sau mai puţin conştient, şi în viaţa de zi cu zi.” [DB]

 Ce-a fost şi ce va mai fi în I Am You: “Întâi a fost o rezidenţă de creaţie la Floreşti, un sătuc de lângă Sighişoara, într-o casă ce face parte dintr-un lanţ al Trustului Mihai Eminescu, unde am stat vreo două săptămâni, timp în care ne-am dat frâu liber să creăm aceste piese pe care le vom include pe concertul de pe 5 octombrie. Pe lângă latura muzicală, am dorit să aducem în discuţie ideea de ritual şi de comuniune şi, în acelaşi timp, să spargem puţin graniţele dintre noi, performerii, şi publicul care vine şi nu numai că receptează ceea ce noi oferim dar este implicat efectiv în procesul de creaţie prin contribuirea activă în timpul concertului la crearea pieselor muzicale. Noi o să ne folosim de nişte aparate care ne permit să înregistrăm tot ceea ce emitem prin voce, beatbox sau instrumente, că Ana foloseşte şi o vioară. Avem ca motor principal aceste aparate care se numesc ‘loop station’ şi tot ceea ce se aude va fi creat live, strat cu strat. Nu există sample-uri sau sunete preînregistrate, totul este creat live de noi şi de public. Vrem să îl integrăm fără să fim intruzivi. Am observat că interacţiunea cu publicul funcţionează la Floreşti, unde am avut o primă reprezentaţie, un work in progress, susţinută într-o biserică construită pe la 1400, deci un spaţiu foarte interesant ca atmosferă. Pentru viitor, în cadrul proiectului, am organizat şi un mic turneu prin ţară pentru că unul dintre criterii este mobilitatea şi, bineînţeles, şi noi dorim să împărtăşim experienţa şi să culegem informaţii din mai multe surse pentru că publicul e diferit şi e interesant de urmărit care e nivelul de implicare în diverse zone ale ţării. Proiectul are însă ca miză paralelă schimbul dintre noi, între mine şi Ana, pentru că ea are o formare mai amplă ca şi muzician iar eu ca dansator şi coregraf, şi amandoi suntem interesaţi şi de ce are celălalt de oferit, vrând să ducem acest performance mai departe împreună dar, în acelaşi timp, să se ramifice în viitor şi în două solo act-uri, în care fiecare îşi va pune mai mult propria amprentă. ” [DB]

Material realizat de Ioan Big, Publisher Zile şi Nopţi Bucureşti