Pentru că pe 18 octombrie, de la ora 19:00, în cadrul Dracula Film Festival, orașul de la poalele Tâmpei va fi cucerit de zombi, am discutat cu Alex Georgescu, pasionat de cosplay, și am aflat cum e să fii atât de plin de viața… de apoi. Cei care vor vrea să fie transformați în zombi, se pot alătura acestui eveniment, apelând la Alex, pentru a fi siguri că vor pune stăpânire pe toată Piața Sfatului.
Zombi au un conducător
Un zombi este de fapt un mort care a fost reînviat sau un om fără gândire. El este o creatură mitologică ce își are originea în sistemul de credințe afro-caraibian Voodoo. Conform acestuia, oamenii care au fost treziți din morți sunt controlați de un vrăjitor puternic, devenind astfel supușii lui. „Ca în orice poveste, eu voi folosi sângele unei alese pentru a ridica întreaga armată de zombi. Ea va fi capturată, iar noi vom încerca să o salvăm”, susține Alex.
Cine suntem noi? Zombi!
Cum vă simțiți? Nu simțim!
Pare că poți face orice îți dorești ca zombi, întrucât nu simți nimic, dar trebuie să știi când anume să ieși din pielea personajului. „Toți oamenii vor trebui să scoată monstrul din ei, într-un personaj controlat. Poți să îți scoți la iveală și defectele. În cazul în care cineva îți va reproșa că nu ai dat mâna cu el, nu este nicio problemă! Îi vei putea da mâna de tot, dar totul să fie controlat și fără exagerări dincolo de limitele decenței”, afirmă Alex.
În ce limbă comunică zombi?
Știm că prima reacție va fi să vă gândiți că zombii au propria lor limbă. Nu, nu este zombaleza. „Cred că ei vorbesc în limba pe care o utilizau și când au murit, asta dacă își mai aduc aminte care dintre ele este. Cei mai mulți zombi comunică însă prin mișcări sau telepatic. De ce se mișcă zombi așa? Pentru că inițial transmit comanda de la creier cu foarte mare întârziere, încât la momentul în care văd că membrele lor nu se prea mișcă, o transmit și mai puternic, insistent chiar! Atunci ori se mişcă foarte încet şi rămân în urmă sau, din contră, apar zvâcniturile, smuciturile şi rupturile de oase. Ce bine că nu simt nimic, nu?”, spune Alex râzând.
Au zombi sentimente?
Oare aceste creaturi mitologice chiar nu simt afecțiune pentru un animal de companie sau iubire pentru o altă ființă? Răspunsul ne-a amuzat teribil. „Eu cred că au instincte și pot să mai simtă ceva pentru cineva de-al lor. Doar fiecare zombi are zoamba lui, nu? Mai dificil este în momentul în care întâlnești un câine pe stradă. Clar o să te latre cainii. Să sperăm că nu o să apuce să-ți fure vreun os”, încheie Alex.