‘Fiicele’ post-punk ale Simonei Deaconescu

Realizat în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București, Daughters, noul spectacol imaginat de coregrafa Simona Deaconescu (fondatoarea BIDFF/Bucharest International Dance Film Festival în 2015), va avea premiera pe 19 și 20 octombrie, de la ora 19:30, la Sala Stere Popescu a CNDB. Pentru a completa echipa, autoarea conceptului - aflată într-o nouă etapă creativă prin alegerea de a se folosi exclusiv de tehnologie analog veche pentru realizarea direcției vizuale și sonore a spectacolului - a ales trei dansatoare cu o personalitate puternică (Georgeta Corca, Simona Dabija și Teodora Velescu) şi doi artiști stabiliți în Berlin (M Kardinal și Monocube), cu un portfoliu impresionant de lucrări realizate în sistem de performance prin metode analog. Astfel, semnalul analog va fi alterat și transformat în imagini cinematice sincronizate pe televizoare cu tub. Compozitorul Monocube va crea o atmosferă tipică unui concert, în care dansatoarele și spectatorii vor experimenta micro-istorii personale ficționale, încărcate de ironie și suspans, menite să creeze o nouă identitate. Daughters se desfășoară într-o stare de prezent extins. Simona, practicantă al unui tip de artă chronopoetică în care multiple temporalități creează o lume între ficțiune și realitate, susține că, atunci când lucrează cu tehnologie, noțiunea de prezent așa cum îl înțelegem noi nu există, fiind înlocuită de o sumă de temporalități diferențiate în funcție de mediu. 

După ce a studiat în paralel Coregrafie la UNATC şi Regie de Film la Universitatea Media, Simona Deaconescu şi-a continuat formarea artistică şi profesională în programe internaţionale în care a avut posibilitatea să interacţioneze cu coregrafi precum Chris Haring, David Wampach, Alva Noe, Kira Kirsch sau Saju Hari, pentru ca în 2013 să fondeze Tangaj Dance, companie de dans independentă care produce proiecte cross-border în care artele - dansul, muzica, filmul - se completează, conlucrând deseori în parteneriat cu ştiinţa şi tehnologia. Prin Daughters, spectacol inspirat din perioada post-punk și începuturile cyber art, colectivul Tangaj Dance își propune o întoarcere la forme de dans social specifice perioadei, precum și o continuare a cercetării noțiunilor de (inter)subiectivitate și încorporare (embodiment). Coregrafa nu caută neapărat o zonă explicit agresivă și anarhistă, ci mai degrabă își dorește să inducă o stare de constantă acumulare și tensiune. Cuvintele cheie care definesc atmosfera noului spectacol sunt: angoasă, emoție și volum. În spectacolele și instalațiile Simonei corpul și cuvântul au două discursuri diferite, care câteodată se contrazic, încurajând mintea performerilor să facă un zapping printre gânduri, în timp ce textul prezintă fapte clare și credibile. 

O primă etapă a proiectului căruia îi aparţine Daughters, conceput ca o trilogie, a fost realizată în cadrul prestigiosului festival Springboard Danse Montreal și a constat într-o instalație performativă realizată de autoare, alături de o echipă internațională de 15 dansatori. Instalația Sons and Daughters a fost prezentată la Usine C în Montreal, pe data de 28 iunie, în cadrul secțiunii Emerging Choreographers. În crearea acestei piese, dar și într-o altă lucrare scurtă care urmează a fi prezentată la Düsseldorf, imediat după premiera Daughters din București, Simona Deaconescu este influențată de viziunea Donnei Haraway ("A Cyborg Manifesto"), ce consideră cyborgul o creatură într-o epocă post gender, utopică, parte a construcţiei unei noi identităţi globale dictate nu de naturalism ci de afinitate, care nu reprezintă un pericol, căci noi înșine suntem mașini și suntem responsabili pentru mașinile pe care le-am creat. Simona spune că felul în care Haraway își încheie lucrarea îi dă tot timpul un sentiment de apartenență și de siguranță: "Cu toate că amândouă (construcția și distrugerea) sunt legate într-un dans în spirală, mai degrabă sunt un cyborg decât o zeiță." 

În construirea limbajului piesei Simona va porni de la ideea de corp feminin colectiv discursiv. Una dintre coregrafele ei preferate este Trisha Brown, cea care, prin piesele ei, a introdus noțiunea de “corp-arhivă”, prin care mișcarea este gândită ca o rețea de activități interconectate sau un sistem cumulativ, în care percepția este duală și cauzează o deflexiune vizuală. În coregrafierea acestui tip de corp de multe ori tranzițiile sunt eliminate, contribuind la o explorare a non-intențiilor și la crearea unui sistem care se acumulează și se degradează în timp. După cum scriam anterior, Daughters este un spectacol inspirat din perioada post-punk, ori corporalitatea post-punk, bazată pe un act consensual de eliberare a emoției, este marcată de alienare socială și apatie, dar și de dorința de a găsi un anume tip de libertate individuală. Precum fiicele generației hippie, aceste copile teribile ale post-punk-ului au încercat să sfideze omogenizarea colectivă, aflându-se într-un proces continuu de auto-actualizare. Era post-punk, o subcultură transformată în avangardă artistică în urma căreia corpul a devenit “un obiect” de făcut artă și arta feministă a căpătat notorietate, este considerată drept una dintre perioadele realmente vizionare din istoria recentă, sincronizându-se cu nașterea ciberneticii, cu anii de glorie a science-fiction-ului, şi, mai ales, cu apariția postmodernismului în artă, curentul care a avut cea mai mare influență asupra dansului contemporan. Concluzia? Cred că merită să faceţi cunoştinţă cu ‘fiicele’ Simonei Deaconescu.

IOAN BIG