Jurnal de bucureştean: Duși de ruși cu zăhărelul

„Kremlinul de zahăr” al companiei Rampa, jucat într-un fost service RATB, acum PlantVillage, e cel mai bun spectacol de teatru cu intrare liberă din București. Durează peste două ore, e într-un loc foarte cool, genul ăsta șic industrial după care se dă în vânt tinerimea bucureșteană. E o punere în scenă onestă a celebrei cărți omonime a controversatului - și e bine că sunt atâția ruși cărora le stă în gât - scriitor rus Vladimir Sorokin. 

Când unul dintre personaje ne-a poftit să urcăm la următorul nivel al clădirii după primul tablou al piesei, i-am șoptit jurnalistei și scriitoarei - persoană serioasă, nu spui numele - cu care am avut plăcerea să urmăresc spectacolul, ba să ne și preumblăm după: „Așa arată Troienele în 2019”. Dar dincolo de glumița asta, chiar Sorokin își consideră textul „un cor grecesc”. Mi-a mai plăcut o declarație de-a lui: „Am încercat să distilez gustul puterii rusești. Are fix gustul pe care-l obții când amesteci vodcă, zăpadă și sânge, cu șase lingurițe de zahăr cubic”. Ați dedus, chiar și cei care nu l-ați parcurs pe Sorokin, că acest text e despre universul concentraționar rusesc. despre cum sunt duși rușii cu zăhărelul conferindu-li-se iluzia unei lumi mai bune, dar trăind de fapt tot sub regulile lui Ivan cel Groaznic.

Nu întâmplător am pomenit de locul în care se desfășoară spectacolul. Pentru că înăuntru e mai frig decât afară în această vară indiană bucureșteană, am dârdâit de-a binelea, ceea ce cred că m-a ajutat să intru mai bine în atmosfera rusească. Căldirea devine astfel un actant în fața bucureștenilor zgribuliți (spectatorii sunt avertizați, dar cel puțin hanoracul meu n-a făcut față distracției). 

„Kremlinul de zahăr” de la Rampa se sprijină pe umerii tineri, dar vânjoși, ai actorilor - am să-i pomenesc mai întâi pe aceștia: Răzvan Răduță, Armine Vosganian, Tudor Morgovan, Adela Bengescu, Gabriel Chirilă, Maria Teodora Filip, Florin Crăciun, Ana Maria Turcu și Laur Drăgan. Admit că n-o știam decât pe Adela Bengescu, fondatoare a Teatrului Rampa, din câteva spectacole de la Bulandra și nu i-am spus asta din pudoare - mi-am dat seama că în piesa „Treapta a noua”, am menționat-o la grămadă într-o cronică, în pofida faptului că merită mai mult: „Treapta a noua” e un spectacol rotund, demn de repertoriul unui teatru cu o reputație impecabilă. Piesa bine condusă e potențată de umorul special cu care Tom Ziegler își injectează textele, de scenografia care lasă spațiu de joc actrițelor, de traducerea foarte potrivită. Și, desigur, de o Manuela Ciucur ajunsă la rolul pe care-l reclama o carieră întreagă, de o Oana Ștefănescu inteligentă și empatică, precum și de Catinca Nistor și Adela Bengescu, tinere actrițe care se achită strălucit de roluri dificile, ce predispun la exagerări”. 

I-am menționat pe actorii din „Kremlinul de zahăr” înaintea regizorului Mihai Alexandru Ion deoarece - asta a fost prima impresie, îndeobște mă bazez pe ea când mă refer la un spectacol - pare că montarea e construită după modelul unei trupe ai căror componenți dau, rând pe rând, câte un recital la instrumentul din dotare, în aplauzele publicului. Practic, Mihai Alexandru Ion pare că își construiește interpretarea textului oferindu-le celor din distribuție câte un monolog care le permite să iasă în față și să-și valorifice talentul. Pentru un text atât de dens și cu atât de multe, să le numesc așa, miniaturi, cum e cel al lui Sorokin, poate că e opțiune regizorală viabilă. 

N-am să dau un verdict, însă vă îndemn să mergeți la acest spectacol - l-ați putea vedea chiar marți, 22 octombrie, de la ora 19.00.

Articol de Horia Ghibuţiu