S-au pus în vânzare biletele la Open Air Blues Festival Brezoi 2020 | Fără taxe suplimentare

 

 

Open Air Blues Festival Brezoi, unul dintre cele mai apreciate festivaluri de blues din țară, revine cu cea de-a patra ediție ce va avea loc în perioada 23-26 iulie 2020 în Parcul Central Brezoi.

Bilete Open Air Blues Festival Brezoi 2020

Presale 1 - 269 lei (în limita a 1000 de abonamente)

Presale 2 - 322 lei

Full price - 427 le

Camping - 42,99 lei

Bilete se pot cumpăra de aici  ❤

Primii artiști care au răspuns pozitiv invitației de a face parte din lineup-ul ediției 2020 sunt:

  • Eric Gales
  • Samantha Fish
  • Popa Chubby
  • Bad Day Blues Band
  • Alexandru Andrieș
  • Ryan McGarvey
  • Alex Calancea Band
  • Jackie Venson
  • John Montana

După ce s-a lansat în muzică în anul 2009, Samantha Fish s-a poziționat încă de la început ca un artist de un imens potențial în lumea blues-ului contemporan.  Încă de atunci, tânăra și carismatica cântăreață și chitaristă și-a câștigat reputația de chitarist virtuos și performer de excepție, lansând albume apreciate în întreaga lume ce puneau în valoare spiritul ei creativ neobosit și versalitatea ei muzicală.

Având primul album lansat la numai 16 ani, și fiind încă de atunci considerat unul dintre cei mai buni tineri artiști de blues ai lumii, Eric Gales este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști de blues contemporani și proaspăt câștigător al premiului "Best Blues Rock Artist", decernat de către The Blues Foundation. Cariera lui este incontestabil una plină de premii, apreciere și calitate, lucru confirmat de mari muzicieni de blues ai lumii.

Popa Chubby, născut Ted Horowitz, a zguduit bluesul prin modul său aprig de a interpreta de mai bine de 30 de ani. De-a lungul unei cariere care datează din 1994, el este o forță de luat în serios la chitară, iar interpretarea lui temperată și plină de suflet face deja parte din istoria genului. O figură impunătoare, cu capul bărbierit, brațele tatuate, barba goatee, Popa Chubby este un personaj minunat și una dintre cele mai populare figuri ale genului.

 

Bilete pe zile vor fi disponibile la începutul lunii iulie. Recomandăm însă achiziționarea de abonamente, deoarece, dacă numărul fanilor festivalului ce participă în toate cele 4 zile epuizează capacitatea locației, nu ar mai fi certă posibilitatea introducerii biletelor pe zile. Considerăm că toate cele 4 zile vor avea farmecul lor special, toate pline cu artiști marcanți, iar anunțarea line-up-ului cu suficient timp în avans permite organizarea de mini-concedii în perioada respectivă.

Ne vedem aici?