Iris urmează să ne spună că “Lumea toată e un circ”

 

 

Concertul trupei Iris  va avea loc la Circul Metropolitan Bucuresti, pe 22 noiembrie, ora 20:00.

„Lumea toată e un circ” este cel mai recent material discografic lansat de băieții de la trupa Iris, iar concertul va fi conturat în această direcție, cu ajutorul oamenilor de la circ, dar și a unor invitați surpriză ce vor performa alături de artiști.
Proiecții video la calitate excepțională, jocuri de lumini și sunet, plus efecte speciale realizate cu ajutorul tehnologiei de top vor fi perfect combinate cu muzica rock de calitate în cadrul concertului „Lumea toată e un circ”.
Concertul este unul conceptual care dorește să transpună muzical diverse sentimente firești, trăite de fiecare dintre noi de-a lungul vieții, cu ajutorul pieselor vechi și noi ale trupei Iris.



Cu o experiență de peste 44 de ani în industria muzicală, trupa Iris fondată de bateristul Nelu Dumitrescu, împreună cu Nuțu Olteanu și Emil Lechințeanu vine în atenția publicului cu un concert extraordinar ce poartă numele celui mai recent album lansat pe piață, „Lumea toata e un circ”, vineri, 22 noiembrie, ora 20:00, la Circul Metropolitan București. Acest eveniment este organizat de Sprint Music în colaborare cu Fundația Culturală IRIS și MediaPro Music. Totodată, acest eveniment este sprijinit de Transilvania Garant, Delta Finance, EFI Garant Group și Patronatul Garantilor din România.

Bilete disponibile aici