3 to do cu Horia Ghibuțiu | Săptămâna 15- 21 noiembrie

 

 

 

Iată care sunt recomandările noastre:

Vineri, 15 noiembrie, ora 18.00

Heidi, la Union

Am văzut „Heidi” la avanpremieră și n-am nicio ezitare să afirm că noul lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu merită aclamat. Consacratul cineast (câștigător al Palme d'Or la Cannes 2004, pentru scurtmetraj) deapănă, alături de scenaristul Radu Aldulescu, povestea unui polițist în pragul pensionării care o ajută pe Heidi, o prostituată dată în urmărire. Prestații cu totul remarcabile ale distribuției, de la revelația Cătălina Mihai la impecabilii Gheorghe Visu, Bogdan Dumitrache și Florin Zamfirescu, într-o Colentină deopotrivă dezolantă și ofertantă vizual.

Vineri, 15 noiembrie, ora 19.00

Pădurea spânzuraților, la TNB



„Pădurea spânzuraților” de Radu Afrim e un triumf al teatrului românesc și al culturii române, care a produs de Centenar un spectacol istoric. Încă mai râd când îmi amintesc de replica lui Afrim la o conferință de presă: „O comandă de Centenar dată de Caramitru”. În loc de cronică: bravo, Alexandru Potocean, Marius Manole, Richard Bovnoczki, Ciprian Nicula, Raluca Aprodu, Istvan Teglas, Vitalie Bichir, Natalia Călin, Ada Galeș, Florin Călbăjos, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea, Liviu Popa, Cristian Bota, Alexandru Chindriș, Octavian Voina, Andrei Atabay, Vlad Galer, Flavia Giurgiu, Cosmin Ilie, George Olar, Ciprian Valea, Tiberiu Enache, Silviu Mircescu, Bogdan Iacob, Vlad Ionuț Popescu, Lenuța Purja și Teodora Purja!

Joi, 21 noiembrie, ora 20.00

F#*& NIKON!, la Point

 


Un deosebit de tulburător One-Woman-Show al talentatei Iulia Verdeș. Ieși înlăcrimat, așa cum încheie și ea o veritabilă performanță actoricească. Ca să știți ce veți vedea, o citez pe regizoarea Adela Bițică: „Spectacolul este, de fapt, o confesiune, o întâlnire intimă între poveste și privitori. Mi-ar plăcea ca oamenii să plece din sală în tăcere, să uite că au urmărit o actriță, să uite că au fost la teatru. Gândul lor să se ducă la prietena din liceu care a fost violată când avea 16-17 ani, la poveștile bunicii despre cum o bătea bunicul, la imaginea copilului din vecini cu gulerul plin de sânge, bătut de tatăl lui că a luat o notă mică, la toate aceste crâmpeie de tragedii, pe care cu toții le știm și cu toții alegem să le ascundem, să nu vorbim. Dar, amintindu-ne de ele, să ne revoltăm, să înțelegem cu întreaga noastră ființă că aceste lucruri nu ar trebui să existe!”.