Lucruri pe care le știi doar dacă ești...GRAPHIC DESIGNER cu VICTOR FIRAN aka COFETĂRIA

 

 

 

Victor Firan are desenul în sânge, fie că este vorba de ilustrații, de typography sau orice presupune designul grafic. A crescut desenând și a evoluat cu creionul / marker-ul / laptopul în mână.
Acum este „cofetar” la Cofetaria, art la Kubis Interactive și responsabil de partea creativă și cel care face design-ul colecțiilor de haine de la Sneaker Industry.

 Despre alegerea acestui domeniu: „Bunică-miu mă lăsa să desenez cu Rotring-urile lui scumpe când aveam 4 ani și din acel moment am tot desenat. S-a întâmplat să ajung graphic designer, că altceva nu mi-a plăcut niciodată să fac. N-am reușit să practic ce am învățat la școală, facultate și cumva m-au format joburile și oamenii cu care am interacționat de-a lungul timpului.”

 

Despre cât de grea e meseria de graphic designer: „Ca meserie e easy: citești o carte, înveți niște programe, dai scroll pe net. Ca în orice job, treaba se complică dacă te dedici și job-ul devine un stil de viață. Începe să te reprezinte, de la ce adidași porți, până la bula de prieteni și cum îți pierzi timpul. Nu zic că e un pattern obligatoriu, doar puțin diferit. E ciudat când ești ăla care fixează cu privirea cum cade umbra de pe un raft pe altul de la comoda tv. Părerea mea.”

Cum arată o zi din viața de graphic designer a lui Victor: „Cafea și țigară, scroll pe Instagram în bula mea, duș, dus la job-ul de Art de la Kubis (adică, un graphic designer cu super-puteri de agenție, care luptă împotriva altor branduri decât a celor din portofoliu) unde mă întâlnesc cu colegii mei marfă, apoi meetings sau desenache pentru jobul meu de shoe-seller-grafic, cu frații de la Sneaker Industry. Mai un podcast pe drum, mai o găteală seara, o ieșire cu frații, o viață simplă. Îți ocupă clar toată ziua și parte din noapte. Sunt și zile relaxate, când nu prea ai nimic de făcut, nu zic.”

Un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de graphic designer: „E necesar pentru o viață mai bună. Nu îți trebuie talent, e ca la sală, trebuie să tragi tare să crească brandu'. Are impact în business.”

 

Despre cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un graphic designer, Victor ne spune: „Îți trebuie răbdare cu tine, cu clienții și cu munca pe care o faci.”

 

Despre cele mai mari idei preconcepute ale românilor în legătură cu domeniul în care activează:

  • „Poate să o facă și nepotul care știe Photoshop.”
  • „Desenezi ceva repede acolo.”
  • „Costă puțin.”

Despre cea mai mare satisfacție pe care ți-o oferă acest job: „Rezultatele, complimentele & oamenii marfă cu care lucrezi.”

Cel mai important sfat pe care l-ar da cuiva care-și dorește să se facă graphic designer:

„Să se facă. Să fie răbdător cu el și să stea conectat la internet. Să știe tot ce mișcă și să își găsească și alte pasiuni. Să se nișeze pe un tip de graphic design, dar să rămână deschis la toate. Să fie actual și să nu-i fie frică să se schimbe, să fure și să învețe constant. Să lupte pentru ce crede și să-și dea seama când o ia pe arătură.”

Despre cea mai importantă lecție pe care a învățat-o din această meserie: „Avans 50%.”

 Articol realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți București