Open-Mic Stand-Up | Află cum s-a văzut evenimentul din public, dar și de pe scenă, cu Alecs Vereș

Open-Mic Stand-Up este locul în care poți testa câte hohote de râs reușești să obții în 7 minute, fie că esti comediant de profesie sau amator. Am discutat cu Alecs Vereș, membru al Kronstadt Comedy Club și cel care a fost MC la prima ediție a acestui eveniment. Cum s-a văzut evenimentul din public, dar și de pe scenă? Stai pe aproape și-ți vom spune.

De ce a apărut Open-Mic Stand-Up la Visssual?

„Astfel de evenimente erau foarte rare în Brașov, iar Kronstandt Comedy Club a creat Open-Mic tocmai pentru a oferi persoanelor care își doresc să urce pe scenă ca să facă stand-up o platformă de exprimare prin care ele își pot testa materialele. Chiar și noi facem parte din această categorie! Dacă este pentru prima dată când spui poante în fața unui public, suntem siguri că el, împreună cu noi, te va primi cu brațele deschise. În cazul în care nu ești la prima încercare de acest gen, ai ocazia să te faci cunoscut și suntem siguri că o să mai împărțim scena cel puțin o dată.”

Este posibil ca imaginea să conţină: 7 persoane, persoane zâmbind, interior

Cum a fost întâmpinată prima ediție a Open-Mic Stand-Up la Visssual?

„Prima ediție a evenimentul a fost neașteptat de bine primită. Au fost peste 120 de persoane în public și nu a mai rămas niciun scaun liber! Cei de la Visssual fac o treabă excelentă, locația fiind perfectă pentru astfel de evenimente. Le mulțumim pentru găzduire. Cei 8 comediați ne-au mărturisit că își doresc să mai participe în viitor la astfel de sesiuni de Open-Mic pentru că atmosfera a fost plăcută, iar publicul a fost implicat activ. Brașovul are nevoie de mai multă comedie, întrucât oamenilor chiar le place să râdă, iar noi dorim să organizăm un astfel de eveniment o dată pe lună. Cu toate că intrarea a fost liberă, multe persoane din public au insistat să îi răsplătească pe cei care au urcat pe scenă și le-au făcut cinste cu câte o bere (sau mai multe).”


La ce tip ce glume este mai sensibil publicul brașovean? La ce anume râd oamenii?

„Depinde foarte mult cu ce glume este pregătit cel care urcă pe scenă. De cele mai multe ori, nu subiectul este cel care contează, ci tocmai modul în care prezinți și cât de natural îți asumi poanta respectivă. Cert este că brașovenii râd la lucrurile care se întâmplă la nivel local. Ei nu știu cum sunt persoanele care urcă pe scenă și cred că partea asta de mister are și ea locul ei. De asemenea, ei pot observa dacă o persoană de la o ediție precedentă și-a schimbat stilul, materialul sau dacă a evoluat.”

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind, pe scenă, noapte şi interior

Cum a fost să fii pe scenă? Dar în public? Ți-a plăcut atmosfera?

„Eu cred că ajungi să urci pe scenă, dacă ea te cheamă, iar în cazul în care ai acceptat să faci acest lucru, sigur se creează o oarecare dependență. Desigur că nu poți veni total nepregătit, întrucât trebuie să depui și tu puțin efort. Nu este îndeajuns să ai un talent nativ. Trebuie să lucrezi cu tine, cu scrisul glumelor, cu emoțiile. Este minunat să te afli pe scenă, dar și în public, pentru că brașovenii au arătat foarte multă înțelegere și susținere. Fiecare participant a fost aplaudat, iar în momentele dificile comedianții au fost incurajați. Cred că avem unul dintre cele mai faine publicuri din țară. S-a aplaudat și s-a râs ca la Sala Palatului.”

 

Cum te simți după ce îți termini de spus glumele și cobori de pe scenă?

„Depinde foarte mult de prestația pe care o ai. Dacă spui glume bune și publicul râde, energia cu care pleci de pe scenă este de nedescris. Ai un sentiment de împlinire plin de adrenalină și starea asta nu te părăsește timp de câteva zile. Recomand oricui să încerce! În cazul în care ai o prestație sub medie, ai îndoieli în ceea ce privește materialul pe care l-ai scris, dar poți oricând să te duci acasă și îl îmbunătățești. Ai doar de câștigat din această experiență.”

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, noapte şi interior

De ce ar trebui să vină brașovenii la Open-Mic Stand-Up la Visssual?

„Uneori și drumul e frumos, nu doar destinația finală. Cred că oamenii ar trebui să vină să vadă cum anume evoluează glumele odată cu persoana care a urcat pe scenă. Atmosfera este una foarte plăcută și ei pot oferi participanților un boost de încredere celor care vor dori în viitor să aibă o carieră de stand-upper. Motivația de a continua vine de la public. În plus, sunt șanse ca cei pe care-i vezi acum, la început de drum, să aibă succes în viitor, iar atunci nu vei mai avea ocazia să-i vezi pe gratis.”

 Este posibil ca imaginea să conţină: text

Open-Mic Stand-Up Ver. 2 va avea loc duminica aceasta, 24 noiembrie, începând cu ora 18:00, la Visssual, pe Str. Fabricii. La a doua ediție a acestui eveniment vor urca pe scenă atât comedianți brașoveni, cât și doritori din alte orașe. Pe principiul „Primul venit, primul servit”, cei care ne vor face să râdem sunt:

Cezara Luca (Brasov)
George Mesaros (Cluj)
Mihai Puiu (Brasov)
Ovidiu Caruceru (Brasov)
Alecs Veres (Brasov)
Adrian Balaban (Brasov)
Sabin Marciu (Brasov)
Danut Petre (Ploiesti)
Razvan Baciu (Brasov)
Denisa Neagoe (Brasov)

MC -----> Bogdan Stef (Brasov)

Cine nu are rezervare, să-și facă!

Riști să ajungi la event
și să nu mai ai ce bea,
așa că paza bună trece primejdia rea!

Tel: 0722258551

 

Bianca Ivașcu,
Redactor-șef Zile și Nopți Brașov