PE GUSTUL NOSTRU: Ciorbăria de la Titulescu- prânzul tradiționalist al corporatistului de la Victoriei

 

 

 

 

 

După 30 de ani de experimentat gastronomiile străine – de la cele apropiate și înrudite cum sunt cele ale vecinilor unguri, sârbi, ucraineni și ruși, trecând prin bucătăriile mai apropiate de gustul nostru dobândit de-a lungul istoriei, cum sunt cea turcă și cea greacă, învățând pe de rost dish-urile italiene, spaniole, franceze, germane și britanice prin prisma diasporei, mergând tot mai departe până la exotismul mâncărurilor asiatice și sătui, probabil, de burgerii și steak-urile nord-americane consumate pe repede-înaintele fast food-urilor, era cumva inevitabil să întoarcem la origini, la ciorbele cu care bunicile sau mamele noastre noastre ne amenințau în fiecare după amiază a copilăriei.

Bine, la asta contribuie și nutriționiștii sau medicii gastroenterologi cărora le-au trebuit multă vreme și răbdare să ne (re)învețe că ciorba este este unul dintre cele mai sănătoase și sățioase feluri de mâncare.

Auzisem de multă vreme de Ciorbărie. Din 2016, Ciorbăria a prins acest trend ascendent al revenirii la gustul pentru bucătăria cu feluri de mâncare ca la mama acasă. A fost mâi întâi Ciorbăria din Dorobanți, apoi cea de pe Eminescu, cea de pe Academiei, iar ulterior, în franciză, Ciorbăria de la Smârdan și cea de pe Titulescu, la Victoriei.

Am mers săptămâna trecută la cel de la Titulescu, la prânz, și deși inițial fusesem tentat de ciorba rădăuțeană -14 lei, am rămas uimit de faptul că în meniu apărea și stoceag- 17 lei.

Acum, să ne înțelegem, storceagul e un fel de ciorbă de pește făcut prin Deltă după rețete care variază de la caz la caz.
În principiu, rețeta originală zice că e ciorbă de sturioni dar, cum sturionii sunt protejați prin lege, e puțin probabil că vreun patron de restaurant din Deltă își va risca libertatea pentru o ciorbă.
Prin urmare, veți mânca un borș de pește clasic dres (sau nu) cu smântână. Dacă aveți noroc, veți mânca acel borș de pește făcut după regulile Deltei, care include și pește mare și plevușcă.
Storceagul pe care l-am mâncat eu la Sf. Gheorge, în Deltă, de exemplu, are puține lucruri în comun cu cel de la Ciorbăria de pe Titulescu.
E firesc ca cel mâncat în Deltă să-mi fi părut o binecuvântare pentru stomac și o hrană excelentă pentru toiul verii când la 40 de grade, ai nevoie și de hrană și de hidratare.
Totuși, n-aș fi atât de intransifent cu Storceag-ul de la Ciorbărie. E o zeamă de pește decentă, deși prețul de 17 lei e unul de restaurant, și hrănitoare pentru orice corporatist înfometat, cu nostalgia ciorbei din copilărie. Am primit și două bucăți de pește iar zeama avea acreala unei ciorbe mulțumitoare pentru gustul meu. Am gustat și din Gulașul colegului meu și nu mi s-a părut nici mai rău, nici mai bun decât altele gustate în orice cârciumă cu meniu internațional din București.

Bottom line: fără să strălucească și să uimească, Ciorbăria e un loc de ciorbe decent.

Material realizat de George Mihalcea