Povestite în Brașov | Kruhnen Musik Halle, clubul brașovean cu cea mai dinamică evoluție

Kruhnen Musik Halle este un spațiu de socializare, club și locație de evenimente, care funcționează de joi până duminică. Acesta iese în evidență prin muzică, design, public, concerte și petreceri, mai exact prin varietate. Scena de aici a devenit cea mai cunoscută din oraș datorită sonorității de excepție și abordării tuturor genurilor muzicale.

Ideea unui astfel de club: „Pentru noi, Kruhnen Musik Halle este o poveste. Clubul s-a născut din pasiunea pentru muzică și pentru susținerea acesteia. A devenit locul cu cea mai dinamică evoluție la ora actuală, trecând cu ușurință peste convențiile impuse de alte locații. În luna octombrie, clubul a împlinit 3 ani! Este poate singura locație care îmbrățișează în mod constant evenimentele planificate prin intermediul tematicii și prin apariția performer-ilor versatili deopotrivă”, a spus DJ Lexi.

Efectele vizuale au schimbat dinamica locației: „Publicul a fost extrem de receptiv. Încercăm tot timpul să adăugăm un plus locației și să ne înnoim hainele de câte ori putem. Anual, pe lângă muzică, am reușit să creem și o experiență vizuală printr-un video mapping pe toți pereții clubului.”

Despre motivele pentru care brașovenii, și nu numai, aleg să participe la evenimentele organizate de club: „Kruhnen Musik Halle este meeting point pentru toți cei care vor să se distreze, să danseze sau să participe la concertele susținute de artiștii lor preferați. În plus, avem deja câteva evenimente care au devenit un fel de trade mark al clubului. E vorba de petrecerile Bad and Boujee, Made in the 90’s, Traffic Light Party, Petrecem ca-n Vama Veche sau Kitsch Party. Nu în ultimul rând, Kruhnen Musik Halle are o sonorizare de excepție și un DJ rezident (ceea ce-i oferă un mare plus).”

Nou format de petrecere la Kruhnen Musik Halle: „Sub genericul Isteria From 80's to 2000, vă prezentăm prima ediție a unui adevărat party retro! Sâmbătă, 7 decembrie 2019, generația celor de 20-45 ani, va putea redescoperi muzica techno-dance al cărei tempo rezona perfect cu o adolescență plină de surprize. Suntem încântați de acest nou format și sper să ne reamintim de vremea primelor discoteci și a casetofoanelor! Pentru mai multe detalii, accesați pagina noastră de facebook.”

3 party-uri diferite de Revelion: „Revelionul este o petrecere între prieteni, tocmai de aceea am ales line-ul apropiat nouă: Bad and Boujee cu Lexi și Oldskull, Made in the 90’s și DJ Shiver. Veți fi surprinși pentru că numai în noaptea aceasta, muzica oldies va fi remarcabil integrată în playlist,alături de inflexiuni moderne care vor aduce cel mai hyped party de muzică urbană! Totul într-o singură noapte!”

Kruhnen Musik Halle nu reprezintă o singură piesă: „Nu cred că suntem o melodie, ci mai degrabă playlist-ul tău din căști.”

Bianca Ivașcu,
Redactor-șef Zile și Nopți Brașov