Cele mai importante 10 planete din universul Star Wars

 

 

 

 

 

Această galaxie de departe în care se desfășoară acțiunea din întreg universul Star Wars e un loc foarte mare, greu de cuprins chiar și cu puterea minții: sute de planete interesante și pline de viață se află printre miliardele de stele care o compun. Filmele de până acum ne-au prezentat destule dintre aceste planete de la Tatooine la Coruscant, Bespin și Endor. Dar fiecare film adaugă alte noi lumi de fiecare dată.

Așa că, merită să facem o scurtă trecere în revistă (poate chiar subiectivă) a celor mai importante 10 planete din galaxia de departe, departe.

 

  1. Ahch-To („Force Awakens”, „Last Jedi”): Ahch-To este o planetă plină de mister și istorie. E extrem de importantă pentru universul Star Wars datorită faptului că aici a fost ridicat primul templu Jedi, dar și pentru că este casa adorabililor Porgi. De asemenea, reprezintă și locul unde Luke Skywalker a fugit în exil după ce a eșuat în a-l pregăti cum trebuie pe Ben Solo, dar și locul unde Rey își începe antrenamentul de Jedi.

  2. Mustafar („Revenge of the Sith”, „Rogue One”): Mustafar nu este deloc o planetă primitoare, fiind plină de râuri de lavă, dar este renumită pentru că a fost aleasă de Darth Vader ca reședință. Se vorbea de ea încă din „Return of the Jedi”, fiind și locul unde Anakin și Obi-Wan au avut duelul final. A apărut într-un final în „Revenge of the Sith”, devenind locul unora dintre cele mai tari scene de luptă din întreaga saga. Apoi, a mai apărut și în „Rogue One”, tot datorită faptului că planeta este casa lui Vader.


    3.Coruscant („Return of the Jedi”, „Phantom Menace”, „Attack of the Clones”, „Revenge of the Sith”)
    : Coruscant este capitala Galaxiei, iar în primele filme Star Wars a apărut ca fiind o lume destul de gri. Prequel-urile au avut grijă să corecteze treaba asta transformând această planetă într-un fel de New York intergalactic tehnologizat și plin de strălucire. Pentru că este capitala Galaxiei, Coruscant este una dintre cele mai bogate planete, dar inegalitatea este la ea acasă, așa că este și gazda unor peisaje dezolante.




    4.Crait („Force Awakens”, „Last Jedi”)
    : Avem aici una dintre planetele care dau cel mai bine pe marele ecran. Crait este plină de întinderi nesfârșite de nisipuri albe. Nu foarte spectaculos la o primă vedere, dar atunci când nisipurile albe sunt deranjate de curse de mașini zburătoare, peisajul monocolor se umple de dâre roșii. Este și locul unde a avut loc una dintre cele mai dezastruoase bătălii ale Rezistenței și unde Luke Skywalker a purtat ultima sa bătălie.

  3. Naboo („Phantom Menace”, „Attack of the Clones”, „Revenge of the Sith”): Spre deosebire de multe alte planete din Star Wars, Naboo are tot felul de peisaje diferite și spectaculoase. Are câmpii verzi întinse, presărate cu monoliți străvechi, jungle sălbatice și este casa regatelor subacvatice ale Gunganilor. Asta în timp ce orașul Theed este compus din clădiri ale căror arhitectură amintește de orașele Rezistenței.



    6.Bespin („Empire Strikes Back”, „Return of the Jedi”)
    : Bespin este o planetă gazoasă și, de aceea, orașele de aici plutesc printre nori. Ce poate fi mai frumos? Probabil doar apusurile de aici, care oferă un adevărat spectacol, dar și interioarele din orașele de aici, care sunt de-a dreptul superbe. Să nu uităm că pe acestă planetă s-au duelat și Vader cu Luke.



    7.Endor („Return of the Jedi”)
    : Endor este o lună plină de păduri, cu orășele formate din căsuțe în copaci, locuite de simpaticii ursuleți Ewok. Cei care au cread Endor s-au inspirat din frumusețile și sălbăticia Californiei de Nord.



  4. Polis Massa („Revenge of the Sith”): Nu este chiar o planetă, ci un planetoid - un fel de cyborg al planetelor, jumătate piatră, jumătate navă spațială. În universul Star Wars este extrem de importantă pentru că Polis Massa este locul de naștere a gemenilor Luke și Leia, ceea ce înseamnă că este și locul unde Padmé Amidala moare.



    9.Kashyyyk („Revenge of the Sith”)
    : Kashyyyk este planeta căruia Chewbacca îi spune casă și locul din univers de unde provine rasa Wookies. Fanii au fost foarte entuziasmați atunci când a fost anunțat că vor putea vedea cum arată această planetă în episodul „Revenge of the Sith”. Și aici sunt o grămadă de case în copaci. Din păcate, Kashyyyk a fost devastată de ocupația Imperială, iar majoritatea populației a fost transformată în sclavi.



  5. Tatooine („A New Hope”, „Return of the Jedi”, „Phantom Menace”, „Attack of the Clones”, „Revenge of the Sith”): Tatooine este esențială pentru Star Wars, pentru că aici se regăsesc alte locuri extrem de importante pentru întreaga poveste: spaceport-ul Mos Eisley, palatul lui Jabba sau pustiurile Jundaland. Însă, cel mai celebru peisaj din întreg universul Star Wars este cel cu gospodăria modestă a familiei Lars și cu apusul dublu capturat aici și prezentat în „A New Hope”. Este și planeta pe care s-au născut Luke Skywalker, dar și tatăl său, Anakin Skywalker.

 Material realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți