Revelion@ Rockstadt | Una din cele mai iubite trupe de metal alternativ și primul rocker român cu dread-uri

 

 

 

 

 

 

Luna decembrie e luna în care cel mai des vei auzi întrebarea - tu ce faci de Revelion?
Asa cum v-a obișnuit, Rockstadt face party! Join`em întru rock!

Clubul Rockstadt, care a solidificat o comunitate de rock locală existentă deja și a devenit un reper la nivel european pentru muzica de calitate și formațiile numeroase care au ajuns să îi treacă pragul, vă invită la un concert imersiv pentru noaptea care face trecerea dintre ani.

Special guests: Coma, singura trupă care poate face o piesă cu o chitară care să te dea de toți pereții și aceeași care-ți aduce o voce să-ți mângâie rănile de după, și Dj Hefe- poate primul rocker român cu dread-uri.
…Adică toate ingredientele de care ai nevoie să-ți bucuri sufletul și să pășești în noul an cu zâmbetul pe buze. 

Libertate, voie bună și concert- totul la 130 lei (din care 30 consumabili) sau 180 lei (din care 80 vor fi consumabili) dacă vrei și loc la masă. Mai sunt foarte puține bilete cu locuri, dar cine are de gând să stea jos? Teneșii ăia nu se tocesc singuri!

Biletele se pot achiziționa în format fizic de la clubul Rockstadt.

Cine își mai aduce aminte, Coma a cântat în deschiderea unor trupe precum Linkin Park, Deftones, Incubus, Sepultura, Ozzy Osbourne, Biohazard, Soulfly sau Ignite. Și, dacă tot vorbim de concerte, Rockstadt a avut onoarea să-i aibă invitați în numeroase spectacole.

Despre COMA

Au plecat la drum, în muzică, inspirati de Kurt Cobain, Nirvana și formații precum Anthrax și Obituary.
Una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România, Coma s-a inființat la începutul anilor 2000. De-a lungul a 19 ani de activitate, Coma are în palmares 4 albume de studio (Somn 2001, Nerostitele 2006, Coma Light 2008, Orizont 2016) susținute de piese precum: “Bruzli Vs vandam”, “Nu vreau fetițo casă”, “Stai”, “În mine în șoaptă”, “Coboară-mă-n rai”, “Cântă-mi povestea”, “Un semn”, “Chip”, “Document” sau “Cel mai frumos loc de pe pământ”.
Printre momentele importante ale trupei s-au numărat colaborarea cu Bill Gould (Faith No More) pe piesa “Mai presus de cuvinte” și concertul de lansare al albumului Orizont la Arenele Române, care a fost Sold Out. În Noiembrie 2017 lansează alături de Greenpeace varianta acustică a piesei “Cel mai frumos loc de pe pământ”. 
Vă reamintim, Coma a cântat în deschiderea concertelor unor trupe/artiști precum Linkin Park, Korn, Deftones, Incubus, Sepultura, Ozzy Osbourne, Therapy?, Soulfy, Ignite, Hed PE, Harmful feat Billy Gould (Faith No More), Born from Pain, Skunk Anansie, Biohazard si Dog Eat Dog

COMA înseamnă:
Cătălin Chelemen (voce)
Dan Costea (voce, chitară)
Răzvan Albu (tobe)
Sorin Petrescu (chitară bas)
Răzvan Rădulescu (DJ Hefe-scratchuri, efecte, keys)
Matei Tibacu-Blendea (chitară).

Site: http://www.coma.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/comaband/

 

DJ Hefe
…da, se poate să fi fost primul rocker român cu dread-uri.

Vorbim despre cel a cărui pasiune pentru muzică este atât de mare încât l-a făcut să piardă eclipsa totală de soare din 1999.
Pentru Hefe, pasiunea pentru muzică, hobby ce s-a transformat, între timp, într-o ”boală”, așa cum o descrie chiar el, a început tot în anii `90.

Se întâmpla în Elveția, țara în care tânărul Hefe își vizita un prieten, ai cărui părinți au organizat, în ziua eclipsei, o ieșire pentru a putea observa fenomenul. Au ajuns în orașul respectiv, dar lângă parcarea plină de oameni care se pregăteau să vadă eclipsa era și un magazin de muzică.

 ”Am intrat cu prietenul meu să ne uităm la viniluri și el zice la un moment dat să ieșim afară, să ne uităm la eclipsă. Toată parcarea era plină, toți erau strânși pe blocuri. Eu am rămas în magazin, s-a făcut din ce în ce mai întuneric și tot căutam și am văzut un colț unde era puțină lumina, m-am dus acolo, am căutat viniluri și s-a făcut din nou lumina, trecuse eclipsă. Prietenul meu a venit și m-a întrebat dacă am văzut eclipsa, i-am zis că nu, dar că am luat Dirt de la Alice în Chains cu 15 mărci”, povestește Hefe conform publicației Wall Street.

Pe DJ Hefe îl auzi, alături de Adi Despot, la Playground, în fiecare miercuri, de la ora 21.00, la RockFM. Din 2000 devine DJ de Alternative, Punk, Ska, Hardcore, rezident în clubul Fire, dar invitat şi în alte cluburi bucureştene. A colaborat ca DJ pe albume E.M.I.L, Implant pentru Refuz, Raku etc. A fost invitat ca DJ în deschiderea unor concerte precum Korn sau Hollywood Vampires, dar şi la numeroase festivaluri. Hefe a adunat peste 15 ani de experienţă în radio şi televiziune, realizând emisiuni cu tematică rock.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați pagina de facebook a clubului Rockstadt.

poză header: Coma