Lucruri pe care le știi doar dacă ești DJ cu DJ Lexi

DJ Lexi este DJ rezident la Kruhnen Musik Halle. Acesta a împărțit scena cu artiști precum TroyBoi, DJ Kentaro, Lady Leshurr sau Tim Westwood.

Despre cum ar descrie această meserie, DJ Lexi spune: „Dacă aș spune că este cea mai tare meserie, ar suna clișeic. Prin urechile unui DJ trebuie să treacă toate genurile de muzică și să se îndosarieze cumva în minte. DJ-ul este persoana care îți anticipează emoțiile și reușește să îți călăuzească spiritul pe ringul de dans.”

Un lucru pe care puțini oameni îl știu despre a fi DJ: „DJ-ala are mai multe aspecte care te ajută sau te forțează să ieși din zona de confort. Sunt câteva formule care duc la o capacitate peste medie și fac ca un DJ bun să se diferențieze de cei care încă sunt la categoria de newcomers.”

Ce calități trebuie să ai pentru a fi un DJ bun: „Dj-ingul necesită timp, studiu, muncă, experiență și talent. Nu e cum spun cârcotașii că oricine poate deveni DJ. Trebuie să înveți, să faci networking și, abia apoi, poți veni la party-uri. Trebuie să fii original și este foarte greu să faci asta din cauza trendului sau a influențelor muzicale din majoritatea cluburilor. Dacă îți construiești un stil și reușești să nu te abați de la el ești pe calea cea bună. Acest lucru ar trebui să fie calitatea principală a oricărui DJ.”

Cea mai mare provocare când lucrezi în acest domeniu: „Cred că fiecare eveniment este o nouă provocare.”

Despre satisfacțiile pe care le ai dacă ești DJ: „Înveți publicul și poți să îți dai seama de stările de agregare ale oamenilor pe parcursul petrecerii. Cel mai frumos lucru la meseria asta este ca poți să îi faci pe alții fericiți, reușind să schimbi o zi proastă într-o seară minunată. Cea mai mare satisfacție, până la urmă, este că fac ceea ce îmi place.”

Un sfat pe care i l-ar da unei persoane aflată la început de drum în această industrie: „Să-și constuiască singur povestea și să nu se lase influențat de cei din jur. Aici mă refer strict muzical...să pună doar ce simte el. Spun asta pentru că fiecare gen de muzica își are publicul. Este foarte ușor să te apuci de mixat cu muzică de duzină, ce nu este neapărat pe gustul tău, și să încerci să te iei după o rețetă sigură, dar care nu este de viitor.”

Bianca Ivașcu,
Redactor-șef Zile și Nopți Brașov