#bucharestoffline | Joi, ora 20.24- Zona Armenească

 

 

 

 

Îmi plac speakerii motivaționali. Adică admir efortul lor. Mie mi-e greu să mă motivez pe mine, darămite pe alții. Un prieten antropolog îmi spunea că explozia asta de workshopuri de dezvoltare personală, ateliere de yoga, cursuri de leadership și multe alte tehnici ale sinelui e firească pentru o generație care a rămas fără reperele tradiționale ale generațiilor bunicilor și părinților: familie, națiune, biserică etc.

Golul lăsat de dispariția acestor valori trebuie umplut cu ceva. Înțeleg. Dar

Într-o seară de joi, așteptând să semnez un contract într-un imobil de pe la Armenească în care se țin tot felul de workshopuri și ateliere, am rămas blocat fară voie vreo 5 minute într-o sală unde o doamnă le vorbea despre succes unor fete și băieți, mai mult fete, veniți după job să afle cum pot fi lideri de success în viața și în profesia lor. Era un workshop de dezvoltare personală. La un moment dat doamna care ținea discursul motivațional zicea ceva despre pozitivism. Pozitivism în sus, pozitivism în jos, pozitivism când gătim, când iubim... Mi-a luat ceva până să-mi dau seama că vorbea, când zicea pozitivism, despre atitudine pozitivă. M-am gândit că unele cuvinte au o soartă tragică în epoca noastră, și mi se face milă de ele și de oamenii care le folosesc fără să le stăpânească.

Pozitivismul – despre care vorbea doamna speakeriță - este o teorie filosofică potrivit căreia știința e cel mai important instrument al cunoașterii. Azi, sensul cuvântului ăstuia e mutilat într-un fel care spune multe despre cei care îl mutilează astfel.

#bucharestoffline cu George Mihalcea, un bucureştean devenit dintr-un ploieştean, jurnalist de radio de 17 ani, cu 15 ani de Radio Guerrilla, convertit recent la Smart Radio, jurnalist de film la cinemap.ro, autor de proză scurtă la editura Trei, care iubeşte Bucureştiul - vorba lui Caragiale - cum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.