Cum devii Jedi

 

 

 

 

Daca îţi plac SF-urile, totul poate începe după ce te uiţi la filmele din seria Războiul Stelelor. Descoperi o întreagă altă lume, te îndrăgosteşti de personaje, de aventurile lor şi de poveste. Devii fan şi apoi vrei mai mult.

Cu siguranţă, copiii cărora le place Războiul Stelelor sunt primii care spun că vor o sabie-laser, să se îmbrace în Jedi şi să salveze Galaxia. Acest sentiment al fanului nu ţine cont de vârstă. Ai toate şansele să vezi copilul devenit adult care apare cu o recuzită din Războiul Stelelor realizată la standarde cinematografice. Se înscrie cu ea într-unul dintre fan cluburile internaţionale preferate de Lucasfilm şi Disney, ca Rebel Legion (RL) sau The 501st Legion, iar apoi participă la acţiuni umanitare.

Cel mai recent rebel român, Jedi, este Alexandru Gavriloae:


Am aproape jumătate de an în RL. Deja merg cu ei la evenimente de profil şi ajutăm cazuri nevoiaşe, alături de 501st Legion – Romanian Outpost. Primul lucru care contează este să fii major. La mine, totul a început după ce mi-am cerut iubita în căsătorie. Am vrut să facem o nuntă pe care lumea să o ţină minte. Sunt fan Războiul Stelelor şi am hotărât să facem nuntă cu tematică. Am apelat la un prieten, Andrei Constantinescu (n.r. membru 501st – RO).
I-am spus ideea mea, a fost încântat şi am decis că un “Generic Jedi” mi se potrive
şte. Andrei m-a îndrumat către un alt Jedi, deja membru RL, Vlad Birişteică, pentru sfaturi despre ce articole trebuie să mai port: cureaua, capsulele cu mâncare (n.r. engleză “food pellets”) şi săculeţii pentru depozitare (n.r. engleză “pouches”) au fost luate de pe un site din UK.

Cizmele au fost făcute la comandă. Costumul a fost făcut tot la comandă, la croitor, conform standardelor RL. Naşul meu a avut si el  un costum de Jedi. Aşa am avut cununia religioasă. O demenţă totală. După nuntă, am simţit că ceva din construcţia mea umană vrea să rămână cu acest grup. Reacţia lui Andrei a fost simplă – când vii să-ţi facem poze cu care să aplici în RL? Diana Streche (n.r. membru RL) m-a ajutat să îmi fac cont pe forumul RL, unde urma să-mi prezint costumul pentru aprobare. Am făcut pozele. Le-am trimis. Forţa a fost cu mine şi aprobarea costumului a fost relativ uşoară, multumită sprijinului din partea membrilor RL şi 501st din România.”

Fiecare membru are o poveste diferită, care, adunată la sentimentele unui fan, se resimte ca începutul aventurii unui personaj din Războiul Stelelor. Cu atât mai mult un Cavaler Jedi. Esenţa seamănă izbitor. Descoperi o lume nouă, de care te ataşezi. Acolo găseşti un grup de oameni, care îţi împărtăşesc sentimentele. Alături de ei, îi poţi ajuta pe alţii mai puţin norocoşi, să se bucure în acelaşi timp cu voi şi cel puţin la fel de mult, ca nişte copii, de o mică parte a acestui univers cinematografic interesant, numit Războiul Stelelor. Acest tip de ajutor poate parea nesemnificativ, dar, pentru cazurile nevoiaşe, poate însemna o diferenţă crucială.

Radu PleşcaJurnalist, Producător Multimedia, Antreprenor, Membru The 501st Legion

Material realizat de Ioan Big, publisher Zile și Nopți