Star Wars: moștenirea muzicală a lui John Williams

 

 

 

 

 

Steaua lui John Williams, compozitorul stelar al muzicii din „Star Wars”, strălucește pentru ultima dată pe firmamentul celei mai cunoscute epopei spațiale din istoria cinematografiei. 

„Star Wars: Skywalker - Ascensiunea” va însemna cântecul de lebădă pentru prestigiosul muzician american John Towner Williams, din două motive - saga „Skywalker” se încheie cu acest episod, iar unul dintre cei mai importanți compozitori de muzică de film all-time are 87 de ani.

Dar, așa cum a mărturisit Williams într-un interviu acordat toamna aceasta pentru CBS Sunday Morning, „nu cred că poți părăsi muzica. Ți-ai putea încheia ultima zi din viață fredonând primul cântec pe care l-ai învățat de la mama ta. Muzica, am spus-o mereu, ține de trei de lucruri: de compozitor, de orchestră și de ascultător. Ceea ce rezultă este ceea ce se întâmplă între cei trei participanți, fiecare aplecându-se asupra celorlalți. Muzica e liant, e conductă, e conectare”.

Cum va suna ultimul concert spațial al lui Williams? Deocamdată, fanii au la dispoziție doar trailerul, care i-a înflăcărat însă, pentru că e întrepătrundere de teme - probabil, asta e și moștenirea lui John Williams, crearea unor teme care subjugă: una care are crescendo-ul tipic, până ajunge să explodeze într-un cor cu rezonanță eroică, și, desigur, cea mai cunoscută dintre toate, tema genericului. 

La „Războiul stelelor - Episodul VII: Trezirea Forței”, am încercat pentru prima dată să acord o mai mare importanță construcției muzicale decât acțiunii în sine. Muzica lui Williams e majestuoasă și, pe fond, așa cum filmul lui Jeffrey Jacob Abrams se întoarce la izvoare și se revendică de la primele episoade (cronologic), coloana sonoră e la rândul ei dintre cele mai strălucite ale seriei. După o singură vizionare y compris audiție, am însă mai multe întrebări decât răspunsuri.
Ar fi sunat muzica Episodului VII diferit dacă ar fi continuat colaborarea de la precedentele episoade cu London Simphony Orchestra? Asta nu înseamnă că orchestra din Los Angeles la care a apelat muzicianul newyorkez ar avea vreun cusur – din complezență, dar și din alte motive imposibil de perceput din afară, Williams a elogiat noua colaborare, mulțumindu-le instrumentiștilor atât pentru modul în care i-au urmat compozițiile, cât și pentru felul în care le-au interpretat (în sensul actului creator de redare a partiturilor).
A doua întrebare, mai mult o curiozitate strict personală, e dacă instrumentistul de geniu Williams a furnizat chiar el părțile solo din cele 23 de teme ale coloanei sonore. 

Ceea ce-l face pe John Williams un compozitor de succes nu e doar recunoașerea de către Academia Americană de Film a faptului că a compus cea mai bună coloană sonoră din toate timpurile („Războiul stelelor”); nici măcar celelalte realizări magistrale ale sale, fie că vorbim despre „Fălci”, „E.T”, „Superman”, „Lista lui Schindler”, „Întâlnire de gradul trei” și multe altele. Ci constatarea obiectivă că, alături de regizor, Williams povestește minunat. Dirijează acțiunea, apelează la ostinato pentru un necesar index de descifrare a intrigii, face conexiuni sonore care te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în film. Bunăoară, a 15-a temă din „Trezirea Forței”, „Han și Leia”, dincolo de încărcătura duioasă și referențialitatea la un film precedent, are un corespondent și-n alte scene care implică o sugestie idilică. Ceea ce mi-a mai plăcut din suflet, ca și filmul în sine, e detaliul că noile personaje au propriile lor teme muzicale (Tema 10 – Confesiunea lui Finn și Tema 1, Căutătoarea de comori – Rey e de fapt o scormonitoare de relicve de prin epave spațiale, pe care le vinde unui samsar oneros și slinos pentru a-și asigura existența). Tema a 4-a, „Rey meets BB-8”, e un imn dedicat prieteniei, emoției, cunoașterii. Prin intermediul ei, înțelegem că între această fată vajnică și simpaticul droid sferic pe care doar ea îl înțelege, nu și noi, se leagă ceva frumos și trainic. În fine, tema 23, „Pe urmele lui Jedi și finalul”, e tulburătoare și explicativă în același timp – n-aveam cum să mă supăr pe spectatorii care au aplaudat la vederea personajului apărut la sfârșit, pentru că am simțit același impuls.

În „Războiul stelelor - Episodul VIII: Ultimii Jedi”, trebuie spus că longevivul compozitor american, revenit la pupitrul muzical al francizei, a ales, de această dată, autoreferențialitatea, în detrimentul concentrării pe teme dedicate personajelor. E o opțiune pe care o interpretez ca pe o dorință de a asigura coerența și consecvența sonoră a întregii serii – când apar atât de multe personaje noi, e nevoie ca spectatorului să i se asigure zona de confort a vechiului fan. Practic, asta face coloana sonoră din „Star Wars: Ultimii Jedi”. Ne încredințează că suntem în locul potrivit, ne sugerează discret că noul film se revendică din „Imperiul contraatacă” și de la alte precedente clasice, nu atât de evident precum o fac imaginile cu roboți ori secvențe de luptă. Iar când nu ne trimite la referințe, Williams povestește minunat, întregind imaginile – ascultați narațiunea insulei „Ahch-To” și lăsați-vă purtați de aripile muzicii într-o neasemuită călătorie (e a doua bucată muzicală a coloanei sonore, după Tema Principală & Evadarea din deschidere). Deopotrivă, cred că ar fi un exercițiu interesant, după ce voi revedea filmul, să încerc să urmăresc secvențele „Prima lecție” ori „Textele sacre ale cavalerilor Jedi” cu ochii închiși, lăsând doar muzica lui Williams să-mi dezvăluie secretele cu pricina.

E superfluu să te referi la sonoritățile ample ale lui John Williams, la alertele care trag spectatorul după ele în scene de suspans, la epicul întregii lucrări. Aș menționa doar că, în întregul lor, aceste complexe pagini simfonice care compun o operă întinsă pe patru decenii au ca fir roșu o tehnică muzicală des întâlnită în cinematografie – laitmotivul. Ceea ce-l apropie pe John Williams de unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical, Richard Wagner, care a aplicat acest laitmotiv la jumătatea secolului XIX. De altminteri, n-aș fi primul care compară epopeea muzicală „Star Wars” a lui Williams cu vasta tetralogie „Inelul Nibelungilor”, în care Wagner apela frecvent la astfel de laitmotive, compunând teme dedicate personajelor, pentru ca publicul să poată recunoaște intrarea în scenă acestora. 

Mulțumim pentru minunata călătorie muzicală, Cavalere Jedi!

Material realizat de Horia Ghibuțiu