#bucharestoffline | Ora 1.45, sâmbătă, str. Şelari, Centrul Vechi

 

 

 

La cockteilul de la închiderea unui festival de film din București nimeresc la masă cu un invitat străin foarte vorbăreț și zgomotos. Brunet, solid, cu o privire tristă în ciuda râsului său repezit. E deznivolt, refuză fotografiile, vorbeşte cu unul în engleză, cu altul în italiană, după care trece pe franceză. E un regizor bosniac, îmi zice cineva, și-mi dau seama că n-am apucat să-i văd filmul din festivalul ăsta.

Bosniacul flirtează degajat cu toate femeile de la masă. Dar e ceva aşa, din obişnuinţă. Zice că-și iubește soția dar nu se poate abține să nu recunoască frumusețea. S-a purtat la fel cu Monica Belucci. Sau cu Sharon Stone. Rămân cu paharul în aer.

O doamnă în vârstă se aşează politicoasă lângă bosniac. Îi spune discret ceva despre filmul lui din festival. Se ridică. Pleacă. Bosniacul s-a schimbat la faţă. D-aia face filme, zice, pentru clipele în care cineva vine şi îi spune că a văzut „ceva” în filmul lui. Acel „ceva”. Emoţia asta care nu e nici bosniacă, nici românească.
Am mai rămas câţiva la masă. Chelnerii strâng ce mai e de strâns la celelalte mese şi ne aruncă priviri cu subînţeles.
Bosniacul ne vorbeşte despre războiul din Balcani. Despre cum, pe timp de război, să te culci cu o femeie e atât de diferit. Despre primul film făcut atunci, chiar în timpul războiului.
Şi-a filmat prietenii. Unul era pictor. În timpul bombardamentelor picta apusuri de soare ideale fiindcă „arta merge mai departe şi în astfel de vremuri”. Altul fusese fotograf înainte de război. Acum îşi folosea fotografiile ca să facă focul în sobă „fiindcă arta n-are niciun sens când oamenii mor în jurul tău”.
Un al treilea prieten era sculptor. Împuşca oameni pe front, iar în permisii continua să sculpteze fiindcă „distrugerea şi creaţia nu pot exista una fără alta”.
„Cine avea dreptate?” întreabă bosniacul. Tot el răspunde, cu ochii în gol: „Toţi aveau dreptate!”

E târziu. Chelnerii ne anunţă că se închide. Simt că n-am băut deloc. Pe drumul spre casă caut pe Google.

Bosniacul meu e Danis Tanović. La 32 de ani câștiga cu filmul No Man's Land un Oscar și un Glob de Aur pentru cel mai bun film străin. Etc.

 #bucharestoffline cu George Mihalcea, un bucureştean devenit dintr-un ploieştean, jurnalist de radio de 17 ani, cu 15 ani de Radio Guerrilla, convertit recent la Smart Radio, jurnalist de film la cinemap.ro, autor de proză scurtă la editura Trei, care iubeşte Bucureştiul - vorba lui Caragiale - cum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.