CONCERTUL LUNII: TARJA TURUNEN | “360° in Bucharest”

 

 

 

 

 

După concertul de Crăciun, “Christmas Together”, susţinut alături de orchestră simfonică la Timişoara pe 21 decembrie, Tarja Turunen, celebra soprană lirică, compozitoare şi pianistă finlandeză, revine la noi, de această dată în Bucureşti, cu o premieră mondială, spectacolul “360° in Bucharest. The Best of Tarja”, care se va desfăşura pe 23 ianuarie, de la ora 20:00, la Circul Metropolitan.

 

După cum sugerează şi multiplele ipostaze din vizualul promo, precum şi structura circulară a arenei de concert, promisiunea unei viziuni 360 de grade concretizate prin proiecţii special concepute şi o experienţă muzicală memorabilă în care artista va performa toate piesele care au făcut-o celebră, va fi onorată. Mai ales că totul va fi filmat pentru un DVD, iar Tarja va fi acompaniată live de nu mai puţin de 16 muzicieni.

 

Tarja, al cărui talent pentru muzică fusese remarcat încă din copilărie (prima ei apariţie de anvergură a fost în corul bisericii, în faţa a 1000 de spectatori, pe când avea doar 15 ani), a ales să studieze la prestigioasa Sibelius Academy, influenţată fiind de ascultarea muzicii din categoria crossover-ului de factură clasică şi de vedete ale genului precum Sarah Brightman. La 19 ani, în 1996, a fondat cu Tuomas Holopainen şi Emppu Vuorinen un grup care, de la Heavy Metal, a evoluat rapid spre Symphonic Metal datorită calităţilor vocale a Tarjei, ce a devenit sinonimă cu un nou subgen, Opera Metal. Numele trupei care a propulsat-o spre stardom? Evident... Nightwish. 

 

După 9 ani de colaborare, plecarea din Nightwish a devenit subiect de dezbatere publică în 2005, cu reproşuri făcute de ambele părţi, iar Tarja, care îşi încheiase studiile la Hochschule für Musik din Karlsruhe şi îşi lansase deja un single în nume propriu, “One Angel’s Dream” (Disc de Aur în Finlanda), s-a poziţionat ireversibil pe calea carierei solo, începând cu o serie de concerte de lieduri susţinute în Finlanda, Germania, Spania şi... România. Au urmat cele 10 albume (de muzică clasică, de sărbatori, cele de rock, live-uri), la care s-a adăugat în vara trecută “In the Raw” iar povestea de succes a Tarjei nu mai necesită alte detalieri.

 

Iată noul clip lansat ,,Tears in Rain'' de pe albumul “In the Raw”


 

Familiară publicului român, Tarja Turunen are la noi un fanbase devotat şi nu am dubii că Circul Metropolitan va fi arhiplin în seara concertului. Importantă este însă valoarea experienţei pe care finlandeza ne-o va oferi ţinând cont de unicitatea şi ineditul show-ului promis. Rămâne de văzut dar, pentru asta, trebuie să fim acolo.

Ioan Big, publisher Zile și Nopți